Medici fara Frontiere: Raidul SUA in Afganistan, soldat cu 19 morti, ar putea fi crima de razboi/ Obama a adresat condoleante pentru bombardarea "tragica" a spitalului MFF din Kunduz

de V.M.     HotNews.ro
Duminică, 4 octombrie 2015, 11:57 Actualitate | Internaţional

Spital al organizatiei Medici Fara Frontiere, bombardat in Afganistan
Foto: Twitter/ @MSF_Press
Raidul aerian american care a vizat un spital din Afganistan ar putea fi considerat "crima de razboi", acuza organizatia umanitara Medici fara Frontiere, cerand o investigatie internationala in cazul bombardamentului accidental soldat cu cel putin 19 morti si zeci de raniti, transmite Mediafax.

Cel putin 19 persoane au murit, iar alte 37 au fost ranite dupa ce aviatia militara americana a bombardat din greseala, sambata dimineata, un spital din orasul afgan Kunduz administrat de organizatia umanitara Medici fara Frontiere. Cele 19 persoane decedate sunt 12 angajati medicali si sapte pacienti, inclusiv trei copii.

"Bombardamentul reprezinta o grava incalcare a legislatiei umanitare internationale", a comunicat organizatia medicala.

"Numerosi pacienti si membri ai personalului medical sunt in continuare disparuti. Bilantul acestui bombardament teribil ar putea creste", subliniaza asociatia umanitara, precizand ca raidurile aeriene au continuat chiar si dupa ce s-a transmis ca a fost atins un spital. Potrivit unor reprezentanti ai organizatiei, bombardamentul ar putea fi incadrat la crime de razboi.

Armata americana a confirmat ca efectua raiduri aeriene in Kunduz, vizand insurgenti talibani. "Bombardamentul a vizat persoane care amenintau fortele coalitiei. Este posibil ca raidul sa fi provocat daune colaterale la o unitate medicala", a declarat colonelul Brian Tribus, un purtator de cuvant militar american, precizand ca a fost declansata o investigatie in acest caz.

Potrivit unor surse militare citate de CNN, este posibil ca spitalul sa fi fost atacat din eroare de un avion american de tip AC-130.

Pe 10 iulie, zece militari afgani au fost "victime colaterale" ale unui raid aerian american efectuat in provincia Logar, in estul Afganistanului.

Medici fara Frontiere anunta ca spitalul bombardat din Kunduz a incetat sa mai fie functional

Medici fara Frontiere a mai anuntat duminica faptul ca a incetat sa mai fie functional spitalul din Kunduz (nordul Afganistanului), bombardat in noaptea de vineri spre sambata, transmite agentia EFE, citata de Agerpres.

"Spitalul MFF nu mai este operational. Cativa membri ai personalului nostru medical lucreaza la doua spitale la care au fost transferati o parte dintre raniti", a declarat Kate Stegeman, purtatoare de cuvant a organizatiei umanitare in Afganistan, pe contul sau de Twitter.

In imaginile difuzate dupa atac se putea vedea cum o mare parte din centrul sanitar continua sa arda, in timp ce supravietuitorii se inghesuiau in zonele care nu fusesera atinse de bombe. Spitalul, singurul cu servicii de traumatologie si chirurgie din intreaga regiune si in care lucrau 80 de membri ai MFF, trata circa o suta de pacienti in momentul in care a fost bombardat, a anuntat organizatia umanitara.

"In afara faptului ca ne-au murit colegi si pacienti, atacul a intrerupt accesul la servicii de traumatologie pentru populatia din Kunduz tocmai cand aveau mai multe nevoie de aceste servicii", a declarat presedintele MFF-Belgia, Meinie Nicolai, citata intr-un comunicat de presa.

Lajos Zoltan, infirmier al MFF care se afla in interiorul spitalului din Kunduz in momentul atacului, a povestit ca centrul sanitar, la care lucreaza din luna mai, era singurul in care putea fi tratata populatia si ca acum acest centru "nu mai exista". Infirmierul a relatat ca, imediat ce bombardamentele au incetat, a iesit din locul in care se afla si unde se dusese ca sa doarma si a gasit "spitalul distrus, in flacari". "Am incercat sa aruncam o privire la cladirile care ardeau. Nu exista cuvinte pentru a descrie cat de ingrozitor a fost. In Unitatea de Terapie Intensiva sase pacienti ardeau, intinsi pe paturi", a povestit infirmierul, aflat inca in stare de soc.

Medici fara Frontiere a anuntat ca trei dintre cei sapte pacienti ucisi erau copii si a adaugat ca 37 de oameni au suferit rani grave, majoritatea fiind transportati la centrul din Puli Khumri, aflat la doua ore distanta de Kunduz.

Barack Obama a adresat condoleante pentru bombardarea "tragica" a spitalului MFF din Kunduz

Presedintele american Barack Obama a prezentat sambata seara "cele mai profunde condoleante" dupa bombardarea spitalului organizatiei umanitare Medici fara Frontiere (MFF) din Kunduz, care s-a soldat cu 19 morti si ar putea fi atribuita unui raid al fortelor aeriene americane, transmite Agerpres citand AFP.

"In numele poporului american, adresez cele mai profunde condoleante personalului medical si celorlalti civili ucisi si raniti in incidentul tragic de la spitalul organizatiei Medici fara Frontiere din Kunduz", a afirmat Barack Obama intr-un comunicat dat publicitatii de Casa Alba.

"Departamentul Apararii a lansat o ancheta completa si asteptam rezultatele inainte de a face o apreciere definitiva in legatura cu circumstantele acestei tragedii", a adaugat liderul administratiei americane.

In cursul zilei de sambata, seful Pentagonului, Ashton Carter, a anuntat ca o "ancheta exhaustiva" este in curs de desfasurare pentru a lamuri circumstantele bombardarii spitalului MfF din Kunduz.

"O ancheta exhaustiva cu privire la acest incident tragic este in curs, in coordonare cu guvernul afgan", a spus el. Ministrul apararii SUA a subliniat ca "fortele americane care sprijineau fortele de securitate afgane operau in apropiere, la fel ca si talibanii".










3003 vizualizari
  • +8 (28 voturi)    
    Unchiul Sam are experiență (Duminică, 4 octombrie 2015, 12:24)

    @Mishu [utilizator]

    În Serbia dădeau cu bombe pe maternități și trenuri cu civili,ei au inventat atunci fraza aceea oribilă de "bombardament umanitar "
    • -9 (23 voturi)    
      Haida de (Duminică, 4 octombrie 2015, 12:38)

      jeanvaljeanro [utilizator] i-a raspuns lui @Mishu

      Esti in zona de conflict, este posibil orice. Iti asumi ca asa ceva este posibil oricand fie din partea insurgentilor, fie din partea fortelor militare. Ce atata smiorcaiala marxista?
      • +3 (11 voturi)    
        M-ai imbarbatat (Duminică, 4 octombrie 2015, 13:06)

        ipolitic [utilizator] i-a raspuns lui jeanvaljeanro

        Daca pica o bomba pe tine, asa, "din gresala", eu nu voi fi marxist.
      • +3 (9 voturi)    
        Nu exista (Duminică, 4 octombrie 2015, 14:12)

        BogdanGavriel1 [anonim] i-a raspuns lui jeanvaljeanro

        Nu exista scuze.. tehnologia din ziua de azi permite lovirea unui varf de bold de ac cu o racheta gen Tomahawk.
        • +3 (5 voturi)    
          Hei gavriel.... (Duminică, 4 octombrie 2015, 15:14)

          jidanu [utilizator] i-a raspuns lui BogdanGavriel1

          Pt a lovi o tinta cu un tomahawk ai nevoie de niste "turisti" care sa planteze senzori langa tinte ! Crezi ca e PlayStation ?
      • +2 (10 voturi)    
        Dar daca (Duminică, 4 octombrie 2015, 14:29)

        EugenEugen1 [anonim] i-a raspuns lui jeanvaljeanro

        in spitalul cu pricina era familia ta, parinti, copii, nevasta, mai demonstrai bravada asta anti-marxista?
    • -3 (11 voturi)    
      Misu panslavistu! (Duminică, 4 octombrie 2015, 13:04)

      Mariicaialbastri [utilizator] i-a raspuns lui @Mishu

      ești postac de-al Ambasadei Mujicstanului la București?
      Cu cît de plătește tătucul Putka pentru o postare?
  • 0 (12 voturi)    
    Well ... remember 4 Aprilie 1944 Bucuresti (Duminică, 4 octombrie 2015, 12:45)

    MiticaPalarierul [utilizator]

    Well ... aviatia americana a mai "gresit" si la Bucuresti in 4 Aprilie 1944, cand au incercat sa bombardeze Gara de Nord si alte obiective militare si industriale din oras, insa au pisat cu bombe cartierele vecine, ucigand cca. 3000 de civili.

    A fost o eroare de vizare a obiectivului ... au spus unii ... insa casele si locuitorii au disparut in flacari.

    Urmele se mai vad si astazi, in zona Calea Grivitei si Piata Chibrit, unde sunt multe constructii post belice ridicate peste ruinele cauzate de bombardamentul american.

    Era si zilele de Pasti din anul 1944 ...

    "Patria si Dreptul Meu!"
    .
  • +2 (12 voturi)    
    "din greșeală" (Duminică, 4 octombrie 2015, 12:45)

    Mazeta [utilizator]

    Raidul aerian "care a vizat un spital" a durat încă 30 de minute DUPĂ CE autoritățile americane și afgane au fost notificate că atacă civili. Greșeală my ass!
  • -2 (10 voturi)    
    S-a dovedit ... (Duminică, 4 octombrie 2015, 13:50)

    Om-bun [utilizator]

    MSF au lăsat sa intre în spital cca. 20 teroriști talibani, care au și fost omoriti în bombardament.
    De ce se pling acum? Trebuiau sa nu-i adopte pe acei teroriști!
    • 0 (6 voturi)    
      eh (Duminică, 4 octombrie 2015, 14:57)

      Mazeta [utilizator] i-a raspuns lui Om-bun

      A bombarda un spital, chiar admițând infiltrarea unor teroriști, tot crimă de război se numește. Scrie la carte.
  • +6 (12 voturi)    
    Intrebare (Duminică, 4 octombrie 2015, 14:24)

    EugenEugen1 [anonim]

    Daca faceau rusii nefacuta asta, cum ar fi reactionat media, in special cea occidentala? .. ca acum se cam fac ca ploua
    • +1 (5 voturi)    
      pai , ai nimerit.. (Duminică, 4 octombrie 2015, 16:24)

      exilatul [utilizator] i-a raspuns lui EugenEugen1

      e mina rusilor.. s au deghizat in "avioane americane"..americanii sunt "nevinovati" , ei au bombardat in.."vecinatatea spitalului"...
      • -1 (1 vot)    
        ??? (Duminică, 4 octombrie 2015, 17:03)

        EugenEugen1 [anonim] i-a raspuns lui exilatul

        Ai inteles complet aiurea
  • +1 (1 vot)    
    Condoleante (Duminică, 4 octombrie 2015, 15:27)

    MoemBius [utilizator]

    NU E DEAJUNS
    trimite banutu la familiile indoliate
    Din pacate esti mai bunt totusi ca .....Dolphy
    Ala nu a trimis nici condoleantze


  • 0 (0 voturi)    
    Ingrozitor ! (Duminică, 4 octombrie 2015, 17:43)

    SkyDan [utilizator]

    Sa fi fost yankee-ii beti? Daca erau rusnaci nu aveam dubii pentru ca ei functioneaza pe votka.

    Din pacate aceste raiduri aerieni vor produce multe victime nevinovate - fie Siria, Afganistan, sau Iraq. In rest propaganda.
  • +2 (2 voturi)    
    Inca niste detalii (Duminică, 4 octombrie 2015, 20:58)

    gaspy [utilizator]

    Aviatia americana avea coordonatele spitalului. Am discutat cu cineva care a lucrat in domeniu si in mod normal spitalul ar fi trebuit sa fie desemnat No Fire Area si orice cerere de Air Support ar fi fost respinsa.

    Discutam aici de o eroare monumentala, nu de o mica gresala.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică