Un bombardament aerian al SUA ar fi putut lovi un spital operat de Medici Fara Frontiere (MFF), a admis un purtator de cuvant al NATO, dupa ce grupul medical a blamat atacul aerian pentru distrugerea unitatii sanitare situate in orasul afgan Kunduz si pentru uciderea mai multor membri MFF, informeaza Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews
  • 22.00 Armata americana recunoaste ca a efectuat un raid aerian "in vecinatatea" spitalului MFF. Un raid aerian american, ce ar fi putut lovi un spital din Kunduz, Afganistan, sambata, a vizat insurgenti talibani care trageau direct inspre militari americani, a transmis armata SUA intr-un comunicat, potrivit Reuters. Raidul aerian a fost efectuat "in vecinatatea" unui spital operat de Medici Fara Frontiere in Kunduz, mai arata comunicatul, care adauga ca armata americana a deschis o ancheta cu privire la incident.
  • 20.30 Comandantul fortelor conduse de SUA din Afganistan "a prezentat condoleante presedintelui tarii" dupa bombardamentul asupra spitalului MFF, a anuntat biroul Presedintiei afgane, retractand astfel un comunicat difuzat anterior in care informa ca generalul american John Campbell a prezentat "scuze" presedintelui Ashraf Ghani, scrie Reuters.
  • 20.05 MFF: "Toate indiciile" sugereaza ca spitalul a fost bombardat de coalitia condusa de SUA. Medici Fara Frontiere afirma ca, cel mai probabil, fortele internationale conduse de SUA au bombardat spitalul organizatiei umanitare din orasul afgan Kunduz. "Toate indiciile arata in prezent ca bombardamentul a fost efectuat de fortele coalitiei internationale", a transmis MFF intr-un comunicat, citat de Reuters. "MFF cere o prezentare completa si transparenta din partea coalitiei in ceea ce priveste operatiunile sale aeriene deasupra orasului Kunduz sambata dimineata", se mai arata in comunicat.
  • 19.20 Bilantul victimelor a crescut la 19 morti - cel putin 12 membri ai personalului MFF, patru pacienti adulti si trei copii, potrivit unui mesaj postat de grupul medical pe Twitter.
  • 18.55 Seful Pentagonului, Ashton Carter, a afirmat ca o "ancheta exhaustiva" este in desfasurare cu privire la bombardamentul asupra spitalului MFF din Kunduz, insa fara a confirma daca acesta a fost efectuat de fortele americane, scrie AFP. Secretarul american al Apararii a subliniat ca "fortele americane, in sprijinul fortelor de securitate afgane, opereaza in zona, la fel si talibanii".
  • 18.30 Raidurile aeriene asupra spitalului MFF din Kunduz sunt "de nescuzat" si "posibil criminale", a declarat Inaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Zeid Ra’ad Al Hussein. El a facut apel la o ancheta aprofundata si transparenta, aratand ca "daca va fi recunoscut drept deliberat de catre justitie, un raid aerian asupra unui spital ar putea constitui o crima de razboi". "Acest eveniment este profund tragic, inexcuzabil si posibil criminal", a adaugat el in comunicat.
  • 18.05 Ultimul bilant al victimelor bombardamentului este de cel putin 16 morti ucisi in ceea ce armata SUA a numit "pagube colaterale" in lupta impotriva insurgentilor talibani. Multi pacienti si membri ai personalului Medici Fara Frontiere sunt inca dati disparuti. Dintre cei morti, noua sunt din cadrul MFF, patru pacienti adulti si trei copii.
    Un locuitor din Kunduz a declarat Reuters ca talibanii au folosit cladirea spitalului drept acoperire in timpul luptelor de vineri.

    17.02 Medici fara Frontiere a dezvaluit ca personalul sau a sunat disperat oficialii NATO din Kabul si Washington in timpul bombardarii spitalului, ce a durat circa o ora. Prima bomba a cazut la 02.10 AM, personalul a sunat reprezentantii NATO din Kabul la 02.19 si oficialii militari din Washington cateva minute mai tarziu, dar loviturile aeriene au continuat pana la 03.13 AM

    13.38 Bombardamentul spitalului cu 150 de paturi a ucis cel putin 9 persoane si a ranit 37. In unitatea sanitara, singura din regiune ce poate trata rani majore, se aflau circa 200 de persoane, potrivit MFF.

Medici Fara Frontiere a spus sambata ca a dat coordonatele spitalului sau fortelor afgane si ale SUA in mai multe randuri (inclusiv la inceputul acestei saptamani), tocmai pentru a nu fi loviti de bombardamente.

Luptele au fost aprinse saptamana aceasta in capitala de provincie afgana, recapturata de fortele guvernamentale de la talibanii ce o cucerisera luni, marcand cea mai mare victorie din ultimii 14 ani de insurgenta.

Brian Tribus, purtator de cuvant in cadrul NATO a declarat ca lovitura aeriana "ar fi putut sa provoace daune colaterale intr-o facilitate medicala din apropiere". Incidentul este investigat.

MFF a spus ca 30 de persoane din cadrul personalului sau sunt inca dati disparuti dupa distrugerea partiala a centrului de traumatologie, lovit de mai multe ori in cadrul unui bombardament sustinut.

"Suntem profund socati de atac, de uciderea personalului nostru si a pacientilor si de modul grav in care este afectata ingrijirea medicala in Kunduz", a declarat intr-un comunciat de presa Bart Janssens, directorul de operatiuni al gruparii umanitare.

Purtatorul de cuvant al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a spus ca loviturile SUA au luat la tinta spitalul si au ucis pacienti, doctori si asistente. Niciun din luptatorii sai nu era in spital la momentul atacului, a transmis grupul militant.

MFF a precizat ca nu se stie inca numarul exact al victimelor provocate de atac si ca membrii sai trateaza pacientii si membrii personalului care au fost raniti.