Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Rachete antiaeriene rusesti, desfasurate in Siria impotriva unei aviatii inexistente a Statului Islamic

de Ionut Baias     HotNews.ro
Marţi, 29 septembrie 2015, 8:06 Actualitate | Internaţional

Comandantul fortelor NATO in Europa, generalul Philip Breedlove, si-a exprimat reticentele luni fata de desfasurarea de rachete antiaeriene rusesti in Siria, inutile impotriva gruparii jihadiste Statul Islamic pe care Moscova sustine ca vrea sa-l combata, relateaza AFP si Agerpres.

'Nu am vazut grupul Statul Islamic sa faca sa zboare avioane' care sa justifice desfasurarea de 'rachete SAM 15 si SAM 22' sau de 'avioane de vanatoare sofisticate', a ironizat generalul Breedlove.

'Aceste echipamente sofisticate nu au nicio legatura cu grupul Statul Islamic', a indicat la Washington generalul in fata grupului de reflexie German Marshall Fund.

Potrivit generalului Breedlove, Rusia cauta de fapt sa creeze o 'umbrela' de protectie impotriva oricarui atac aerian, in favoarea regimului lui Bashar al-Assad.

SUA sunt in alerta de cateva saptamani in urma intaririi prezentei militare rusesti in Siria, Moscova construind ¬ potrivit lor ¬ o adevarata baza aeriana cu 28 de avioane de lupta in provincia Lattakia, fief al lui Bashar al-Assad.

La Adunarea Generala a ONU, luni, la New York, presedintii Barack Obama si Vladimir Putin s-au acuzat mutual ca alimenteaza tensiunile la fata locului.

'Foarte important pe agenda lui Putin si a rusilor in Siria figureaza protejarea regimului Assad' impotriva inamicilor sai si a tuturor celor care ar putea sa-i ajute, a explicat generalul Breedlove in fata German Marshall Fund.

'Suntem oarecum ingrijorati' sa vedem rusii creand o zona de protectie antiaeriana deasupra nord-estului Marii Mediterane, care ar impiedica avioanele de lupta sa opereze acolo, a spus el.

Moscova a creat deja acest gen de 'umbrela' (A2/AD, antiacces/area denial, potrivit termenului militar american) deasupra Marii Negre, a explicat generalul Breedlove, datorita bateriilor de rachete desfasurate in Crimeea dupa anexarea acesteia de catre fortele ruse.

Rusia utilizeaza si enclava rusa Kaliningrad ¬ aflata la granita cu Uniunea Europeana ¬ pentru a crea o astfel de 'umbrela' deasupra Marii Baltice, a indicat el.

Potrivit generalului american, rusii cauta inainte de toate in Siria sa prelungeasca regimul Assad 'pentru ca este garantul legitim pentru porturile si bazele lor aeriene in Siria'.

Rusia vrea mai intai sa 'incetineasca avansul fortelor anti-Assad' si apoi sa efectueze unele 'actiuni impotriva Statului Islamic pentru a-si legitima abordarea', a spus el.











1930 vizualizari

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi