Presedintele Statelor Unite Barack Obama si presedintele rus Vladimir Putin au convenit luni ca fortele lor armate sa poarte discutii pentru a evita potentiale conflicte legate de operatiuni in Siria, a declarat un oficial american citat de agentia Reuters. Cei doi lideri au convenit de asemenea sa exploreze optiuni pentru o solutie politica in Siria, dar nu au fost de acord cu privire la viitorul rol al presedintelui sirian Bashar al-Assad.

Obama si PutinFoto: Colaj / Sursa foto: Agerpres

UPDATE 07:20 Putin: Nu Obama si Hollande trebuie sa aleaga cine sa conduca Siria. "Am cel mai mare respect pentru colegii mei american si francez, dar ei nu sunt cetateni sirieni si prin urmare, nu ar trebui sa se implice in alegerea liderilor unei alte tari", a declarat Putin intr-o conferinta de presa la sediul ONU din New York, dupa o lunga intalnire cu presedintele Obama asupra Siriei, noteaza AFP.

Obama si Putin s-au intalnit pe marginea Adunarii Generale a Natiunilor Unite la New York. Discutiile lor de aproximativ 90 de minute au abordat Ucraina si Siria, cu ambele subiecte obtinand timp egal, a mai precizat oficialul, care s-a exprimat cu conditia anonimatului, potrivit Agerpres

Obama a reiterat pozitia de lunga durata a Washingtonului ca Assad trebuie sa plece si ca nu exista nicio cale spre stabilitate in tara devastata de razboi cu el la putere.

Discutiile politice vor continua intre ministrii de externe ai SUA si Federatiei Ruse, iar Pentagonul ar urma sa aranjeze discutii intre militari, a mai spus oficialul.

Washingtonul pune sub semnul intrebarii intentiile lui Putin in Siria, un vechi aliat al Rusiei, dupa ce Rusia a trimis acolo luna trecuta tancuri si avioane de razboi. Washingtonul bombardeaza obiective ale Statului Islamic de aproape un an, aminteste Reuters.

Oficialul a mai precizat ca pana la sfarsitul reuniunii, intentiile lui Putin erau clare: infrangerea militantilor Statului Islamic si sprijinirea lui Assad.

"Avem claritate asupra obiectivelor lor. Obiectivele lor sunt sa urmareasca ISIL si sa sprijine guvernul", a spus oficialul american, folosind o referinta alternativa pentru Statul Islamic.

Asupra Ucrainei, Obama a reiterat sprijinul Statelor Unite pentru suveranitatea si integritatea teritoriala a acestei tari si a declarat ca SUA vad o ocazie pentru progrese dupa asa-numitele acorduri de pace de la Minsk.

Dar el si-a exprimat ingrijorarea cu privire la punerea in aplicare a pactului, inclusiv fata de planurile separatistilor de a organiza alegeri locale "ilegale", adauga Reuters.

Presedintele rus Vladimir Putin a exclus luni sa trimita in Siria trupe de lupta la sol pentru a lupta contra gruparii Statul Islamic, dupa o intalnire cu omologul sau american Barack Obama la Natiunile Unite, noteaza Reuters si France Presse.

"Ne gandim la modul in care putem ajuta in continuare armata siriana. Dar in ceea ce priveste trupele la sol... o implicare a Rusiei, nu exista nicio discutie despre o implicare terestra, o participare a trupelor rusesti", a declarat Putin, vorbind in limba rusa, la o conferinta de presa la sediul ONU.

PUBLICITATE

Cu toate acestea, presedintele rus Vladimir Putin a refuzat sa excluda lovituri aeriene ale Rusiei in Siria in sprijinul armatei aliatului sau Bashar al-Assad si impotriva gruparii Statul Islamic.

"Ne gandim la acest lucru. Nu excludem nimic. Dar daca va trebui sa actionam, o vom face numai respectand complet normele dreptului international", a declarat Putin, intrebat de jurnalisti la Natiunile Unite in legatura cu loviturile aeriene efectuate de Franta si Australia in Siria, potrivit Agerpres.

Presedintele rus a mai spus ca intalnirea sa de luni cu presedintele SUA Barack Obama a fost "foarte utila si sincera" si ca ei au discutat despre implicarea Rusiei intr-o campanie militara impotriva militantilor Statului Islamic in Siria.

"Cand vine vorba despre implicarea rusa, suntem preocupati de ceea ce am putea face in plus pentru a-i sprijini pe cei care sunt pe campul de lupta, rezistand si luptand contra teroristilor, ISIS (Statul Islamic) in primul rand", a afirmat Putin in fata reporterilor.

Armata siriana si militia kurda sunt cei care s-au angajat in lupta contra Statului Islamic si a altor grupuri extremiste, a notat el, dupa o intalnire de aproximativ 90 de minute cu Obama.

Despre intalnirea sa cu Obama, Putin a spus: "Avem multe lucruri de facut... exista posibilitatea de a lucra la (solutionarea) problemelor comune impreuna", noteaza Reuters.