Turcia refuza infiintarea pe teritoriul sau de centre de primire si de inregistrare a imigrantilor asa cum a solicitat Uniunea Europeana pentru a face fata actualei crize a refugiatilor, a anuntat luni premierul turc Ahmet Davutoglu.

Ahmet DavutogluFoto: Agerpres / Tanjug

"Le-am spus europenilor ca nu va fi niciun centru de primire in Turcia", a afirmat Davutoglu, intr-un interviu pentru cotidianul Hurriyet, dupa cum relateaza AFP, citata de Agerpres. Infiintarea unor astfel de centre este "inacceptabila" si "inumana", a adaugat seful guvernului de la Ankara.

In cadrul summitului extraordinar de miercurea trecuta, liderii UE au convenit intarirea frontierelor externe ale Uniunii in fata afluxului de imigranti, in special infiintarea de centre de primire si inregistrare, asa-numitele "hotspoturi", in Italia si Grecia.

Ei au convenit totodata acordarea unei sume de cel putin 1 miliard de euro, cu destinatia Inaltul Comisariat ONU pentru Refugiati si Programul Alimentar Mondial, pentru ajutorarea refugiatilor din tarile vecine Siriei.

Ahmet Davutoglu a respins luni ideea primirii, de catre tara sa, a unui astfel de ajutor. "Nu-l vom accepta", a precizat el, exprimandu-si inca o data preferinta pentru crearea unei "zone de securitate" de-a lungul frontierei turco-siriene pentru instalarea refugiatilor sirieni pe propriul lor teritoriu, o idee neagreata de aliati.

"Daca sectorul de la Azaz la Jarablus este curatat (de membri ai gruparii jihadiste Statul Islamic), noi putem construi trei orase, care sa poata primi fiecare cate 100.000 de persoane", a sugerat Davutoglu. "Voi (europenii) puteti sa va asumati costul acestora si noi putem sa le construim", a adaugat el.

Turcia a primit oficial, de la inceputul razboiului in Siria, 2,2 milioane de sirieni si a cheltuit in acest scop 6,6 miliarde de euro, aminteste agentia citata.