Presedintele Statelor Unite Barack Obama si prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu se vor intalni pe 9 noiembrie pentru a discuta despre acordul nuclear cu Iranul, precum si alte probleme de securitate regionala, a anuntat miercuri Casa Alba, citata de Reuters.

Intalnirea programata la 9 noiembrie la Casa Alba va fi prima pentru cei doi lideri dupa ce diplomatia condusa de SUA a finalizat un acord asupra programului nuclear iranian contra caruia Israelul se opune cu inversunare.

Disputa asupra acordului, ce prevede reduceri in programul nuclear al Teheranului in schimbul ameliorarii sanctiunilor, a condus la o mai mare tensionare a relatiilor dintre guvernele Obama si Netanyahu, aminteste Reuters, citata de Agerpres.

Intalnirea a fost anuntata la o saptamana dupa ce democratii lui Obama din Senatul Statelor Unite au blocat o incercare a republicanilor de a deraia acordul nuclear reper cu Iranul.

Obama si Netanyahu vor discuta de asemenea relatiile israeliano-palestiniene, situatia din Gaza si Cisiordania si "necesitatea unor progrese reale in gasirea unei solutii cu doua state", a declarat Casa Alba.

Obama a refuzat sa se intalneasca cu Netanyahu in martie, cand liderul israelian a acceptat o invitatie de la liderii republicani, fara a consulta Casa Alba, si a tinut un discurs in fata Congresului in care a criticat dur negocierile lui Obama cu Iranul, inamicul regional al Israelului, mai aminteste Reuters.

Cei doi au discutat la telefon dar nu s-au mai vazut de anul trecut.