Soferii din Arizona sunt afectati de 10 zile din cauza unor focuri de arma cu autor necunoscut ce au loc pe o autostrada din Arizona, informeaza ABC News.

Au fost confirmate cel putin 9 incidente (cate unul pe zi) in care au loc focuri de arma, iar oficialii il investigheaza pe al 10-lea. Pana in acest moment nimeni nu a fost serios ranit, exceptand o fetita ce a fost taiata de un ciob dintr-un geam spart.

Frank Milstead, directorul Departamentului de Securitate Publica considera incidentele ca fiind "terorism domestic". " De fiecare data cand au loc multiple trageri de arma asupra cetatenilor americani se considera terorism” a explicat el.

Autoritatile supravegheaza autostrada, de-a lungul ei fiind trimisi detectivi sub acoperire si membrii SWAT. Politia a cerut ajutorul cetatenilor in identificarea vinovatului, incluzand mesaje pe panourile electronice prin care cer sesizarea oricarei activitati suspecte.

Investigatorii nu cunosc pana in acest moment motivul acestor incidente, dar Milstead considera ca este doar o problema de timp "pana va avea loc o tragedie" .

Impuscaturile au inceput pe 29 august, atunci cand patru autovehicule au fost lovite.

Anul trecut un barbat a fost inchis pentru acte de terorism in Michigan. El a tras in masinile de pe o autostrada crezand ca soferii fac parte dintr-o conspiratie guvernamentala impotriva lui.