Presedintele ucrainean Petro Poroshenko a anuntat sambata noi arme pentru armata tarii, in ciuda unor eforturi reinnoite de a se ajunge la pace in regiunile din est devastate de razboi, relateaza agentia DPA, citata de Agerpres.

Petro PoroshenkoFoto: Captura YouTube

Pana la sfarsitul anului, armata ar trebui sa fie echipata cu 400 de vehicule suplimentare si echipamente militare pentru a lupta impotriva separatistilor pro-rusi, a declarat el la o intalnire cu soldati in regiunea din estul Ucrainei Harkiv.

Atat armata ucraineana cat si rebelii au anuntat tiruri sambata si mai multe persoane au fost ranite.

Inaintea unor discutii de pace cu cancelarul german Angela Merkel si presedintele francez Francois Hollande la Berlin luni, Poroshenko a dat putine sperante unei solutii rapide a conflictului, noteaza DPA.

"Amenintarea militara din Est va fi in centrul preocuparilor noastre pentru urmatorul deceniu", a avertizat el.

Ucraina considera Rusia drept un "agresor" in conflict. Kievul afirma ca Moscova ii sprijina pe rebeli cu arme si combatanti, dar Kremlinul neaga acuzatiile.

Poroshenko a subliniat ca necesitatea de a moderniza si dota armata cu noi arme este o prioritate. Ucraina cere de mult timp arme Occidentului, dar guvernele din Uniunea Europeana si Statele Unite au respins cererile.

Poroshenko a mai declarat ca Kievul a reusit sa primeasca 500 de unitati de echipament militar special din strainatate.