Slovacia spune ca va accepta numai crestinii, din randul refugiatilor sirieni pe care va trebui sa ii primeasca in cadrul sistemului de relocare al Uniunii Europene. Tara urmează să primească 200 de persoane din taberele din Turcia, Italia si Grecia în cadrul planului UE de a redistribui 40.000 de noi imigranti.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Ivan Metik a spus musulmanii nu vor fi acceptati, deoarece nu s-ar simti ca acasă, scrie BBCNEws online.

Agentia ONU pentru Refugiati a (UNHCR) a cerut tărilor să manifeste deschidere pentru noii veniti. Dar domnul Metik a negat ca decizia Slovaciei ar fi discriminatorie si a explicat ca aeste destinată să asigure coeziunea comunitătii.

Numarul de imigranti la frontierele UE a crescut in ultimele luni, atingand un nivel record de 107.500 in luna iulie. Cei mai multi sunt sirieni, afgani, si africani din regiunile sub-sahariene care fug de razboi sau de saracie.