Noul presedinte polonez Andrzej Duda a preluat palatul prezidential joi, marcand o trecere spre conservatorism in tara dupa aproape opt ani de guvernari de centru si liberale. In discursul sau inaugural, Duda a spusca vrea sa faca Polonia "mai vizibila si mai activa" pe scena internationala, scrie euobserver.com.

HotNews.roFoto: Hotnews

El se asteapta la mai mari garantii de securitate din partea NATO, adica la o mai mare implicare militara in regiune si a indicat ca vrea ca Varsovia sa joace un rol mai mare in discutiile pe tema situatiei din Ucraina - dominate din partea UE de Franta si Germania.

Continuator al mostenirii intelectuale a fostului presedinte Lech Kaczynski, mort in accidentul aviatic din Smolensk din 2010, Duda vrea si sa se concentreze pe cooperarea regionala si pe extinderea Grupului Visegrad (Polonia, Ungaria, Cehia si Slovacia) "de la statele baltice la Adriatica".

"Presedintele Duda este un politicia foarte ambitios si este clar ca este dispus sa foloseasca la maxim timpul pe care il are la dispozitie ca presedinte. Dar diplomatiei ii displac schimbarile rapide", a declarat Euobserver Radoslaw Markowski, expert politic din cadrul Academiei Poloneze de Stiinte.

Deja primul pas diplomatic gresit a fost deja facut comenteaza sursa citata. Concetateanul sau, presedintele Consiliului European, Donald Tusk, nu a fost invitat la ceremonia de inaugurare.