NATO va reduce de la 16 la 8 numarul aeronavelor care monitorizeaza spatiul aerian al tarilor baltice, in special dupa interventia Rusiei in Ucraina, a declarat marti purtatorul de cuvant al Aliantei, conform AFP.

"De la 1 septembrie vom avea doar opt aeronave pentru misiuni de monitorizare a cerului. Acum avem 16, mult peste nevoile militare", a anuntat Jay Janzen.

Ministrul lituanian al Apararii, Juozas Olekas, a minimizat impactul reducerii aeronavelor fata de securitatea regionala.

"Decizia este de a se utiliza rational resursele", a declarat Olekas. Statele Unite au anuntat in luna iunie desfasurarea temporara de echipamente militare grele, inclusiv tancuri, in tarile baltice, Romania, Bulgaria si Polonia.

Rusia a denuntat operatiunile NATO la frontierele sale, consolidand in acelasi timp propriul arsenal militar.

Republicile baltice, anexate de Uniunea Sovietica in 1940, au devenit independente in 1991 si au aderat la Uniunea Europeana si NATO in 2004.