Militari unguri au inceput sa construiasca, de luni, o noua portiune a gardului de la frontiera cu Serbia, prin care Budapesta vrea sa opreasca imigrantii clandestini sa patrunda in tara. Noua portiune se afla in apropiere de punctele de trecere a frontierei Asotthalom din Ungaria si Backi Vinogradi din Serbia. Armata a inceput sa puna stalpi de otel in pamant, intr-o zona in care terenul a fost nivelat saptamana trecuta, scrie Mediafax.

Noua portiune de gard va fi ridicata cu o tehnologie similara "sectiunii esantion" construita deja, dupa un standard NATO. Pregatiri au inceput si pentru alte portiuni de gard, in apropiere de punctele ungare de trecere a frontierei de la Tiszasziget si Roszke, au declarat primari din zona pentru MTI.

Alta portiune este pregatita langa Kelebia, tot un punct de trecere a frontierei aflat de partea ungara, potrivit unui corespondent local MTI.

Un purtator de cuvant al Guvenului, Zoltan Kovacs, a declarat anterior ca suma de 6,5 miliarde de forinti (21,1 milioane de euro) alocata deja ridicarii gradului si construirii unor centre temporare de primire a imigrantilor urmeaza sa fie suplimentata cu 22,2 miliarde de forinti (71,8 milioane de euro).

Premierul Victor Orban anunta la sfarsitul lui iulie ca termenul limita pentru finalizarea lucrarilor de cosntruire a gardului a fost devansat, din toamna, la 31 august. El afirma ca Budapesta se asteapta ca patrunderea imigrantilor clandestini pe teritoriul Ungariei sa scada ulterior la o sesime sau o septime din numarul actual.

Pe de alta parte, opozitia socialista a acuzat Guvernul ca incearca sa impinga valul de imigranti spre vest prin construirea gardului de la frontiera cu Serbia.

In loc sa continue o "campanie de propaganda" impotriva imigrantilor, Executivul lui Orban ar trebui sa se concentreze asupra gasirii unor modalitati de a accesa mai multe fonduri europene pentru a face fata problemei imigratiei, a declarat Balazs Gora, un lider socialist local.