Fondurile depozitate in conturile premierului malaezian Najib Razak provind dintr-o donatie, nu din fondul de stat 1Malaysia Development Berhad (1MDB), a sustinut luni comisia anti-coruptie, informeaza Reuters.

Najib Razak a negat ca ar fi luat vreun ban in interes personalFoto: Wikipedia / Firdaus Latif

Comisia a admis ca 2,6 miliarde de ringgit (675 mil. dolari) au fost transferate in conturile private ale lui Najib, dar a spus ca investigatia privind acesti bani a ajuns la concluzia ca este vorba de “contributia unui donator”.

Nu s-a dat niciun detalu despre cine ar fi donatorul sau de ce ar fi transferat o asemenea suma in conturile premierului malaesian.

Potrivit unui articol Wall Street Journal din iulie, procurorii care investigheaza cazul 1MDB au descoperit ca depozite de 700 de milioane ale fondului au ajuns, prin intermediul unei banci din Singapore, in conturile personale din Malaezia ale primului ministru, Najib Razak.

Premierul a negat ca ar fi luat bani pentru beneficiul personal si a incercat prin toate mijloacele posibile sa inabuse discutiile pe aceasta temaprin demiteri, cenzurarea unor publicatii si chiar prin presiuni la adresa guvernatorului bancii centrale.

Au fost demisi inclusiv vicepremierul si procurorul general.