Un al doilea fragment de avion, o usa, a fost gasit pe insula Reunion, unde in urma cu cateva zile a fost descoperit un alt fragment dintr-un avion Boeing 777, informeaza Mediafax, citand Foxnews. Site-ul foxnews.com citeaza Sky News, care a anuntat ca fragmentul a fost descoperit la sud de orasul Saint-Denis, respectiv intr-o alta zona decat cea in care a fost gasit fragmentul identificat ca fiind un "flaperon" de Boeing 777 - un flaps de pe aripile unui avion pe care pilotii il actioneaza la decolare sau la aterizare.

Fragmentul de avion descoperit saptamana aceasta pe o plaja din Reunion a fost adus cu un zbor comercial Air France pe Aeroportul Orly, la Paris, sambata dimineata, de unde urma sa fie trimis la Toulouse pentru a fi expertizat.

Fragmentul gasit miercuri este al unui avion Boeing 777, cel mai probabil al aeronavei malaysiene disparute in martie 2014, a declarat, vineri, Abdul Aziz Kaprawi, adjunctul ministrului malaysian al Transporturilor.

Adus intr-o cutie, fragmentul, cu o lungime de doi metri si o latime de un metru, urma sa fie transportat rutier, sub escorta jandarmilor, la Balma, in apropiere de Toulouse, unde va fi analizat incepand de miercuri.

Bucati dintr-o valiza maro, gasite joi in apropierea fragmentului de epava, vor fi, de asemenea, expertizate intr-un laborator al jandarmeriei situat in apropiere de Paris, potrivit Parchetului din Paris.

Un avion Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines care asigura zborul 370 (MH370) de la Kuala Lumpur la Beijing a disparut de pe radare pe 8 martie 2014 cu 239 de persoane la bord.