Rebelii talibani afgani au anuntat vineri ca l-au numit pe mollahul Akhtar Mansour sef al miscarii lor, in locul defunctul mollah Omar. Sirajuddin Haqqani va fi adjunctul retelei, scrie un comunicat publicat pe pagina lor de internet, scrie AFP.

"Dupa moartea (n.r. mollahului Omar), consiliul de conducere si demnitarii musulmani din intreaga tara l-au numit pe prietenul si apropiatul sau si fosta mana dreapta mollahul Akhtar Mansour ca sef al lor", scrie in comunicat.

Molahul Mansour este considerat bratul drept al lui Mullah Omar, al carui deces a fost confirmat de talibani joi seara. Pe timpul regimului taliban din Afganistan (1996-2001), Mullah Mansour a fost ministru al Aviatiei Civile. Rebelii talibani au confirmat joi moartea liderul lor, mollahul Omar, anuntata cu o zi in urma de guvernul afgan, fara a preciza cand a avut loc.

Decesul mollahului Omar risca sa accentueze disensiunile din randul talibanilor, divizati in ceea ce priveste negocierile de pace si amenintati de ascensiunea Statului Islamic.

De mai multe luni, comandantii talibani cereau "dovezi de viata" de la liderul lor.

Fara dovezi concrete sau ostili negocierilor, unii dintre ei au jurat credinta SI, care ar putea profita de moartea lui Omar pentru a-si intensifica recrutarile din randul rivalilor islamisti.