Autoritatile franceze au tras focuri de arma, duminica dimineata, dupa un vehicul care a fortat un baraj al politiei instalat in centrul Parisului, informeaza cotidianul Le Parisien, citat de Mediafax.

Un sofer a incercat sa patrunda cu masina in Piata Concorde din Paris, desi circulatia este restrictionata din cauza ultimei etape a Turului Frantei la ciclism, care se va desfasura pe Champs-Elysees.

Barbatul a patruns in zona restrictionata si, in fuga, a lovit un alt vehicul.

Agentii de politie au tras focuri de arma fara a rani pe nimeni. Soferul suspect a reusit sa fuga si este dat in urmarire.

Incidentul nu pare a fi de tip terorist, cel mai probabil fiind vorba de furia unui sofer care nu a putut trece printr-o zona supusa restrictiilor temporare.