John Kerry: Un atac militar sau cibernetic unilateral al Israelului la adresa Iranului ar fi o eroare imensa

de G.S.     HotNews.ro
Sâmbătă, 25 iulie 2015, 14:42 Actualitate | Internaţional

O eventuala operatiune militara unilaterala a Israelului impotriva instalatiilor nucleare iraniene ar fi o "eroare imensa", care ar avea "consecinte grave", atrage atentia secretarul de Stat american, John Kerry.

"Un atac militar sau cibernetic unilateral ar fi o eroare imensa, cu grave consecinte pentru Israel si pentru Orientul Mijlociu; in plus, nu cred ca ar fi necesar", a declarat Kerry potrivit NBC News, citat de Mediafax,

"Ma tem ca, daca membrii Congresului SUA vor respinge acordul marilor puteri cu Iranul, prietenii nostri din Israel vor fi mult mai izolati si mai acuzati la nivel international", a adaugat Kerry. 

"In aceasta situatie, am pierde sustinerea Europei, Chinei si Rusiei pentru orice eventuala actiune militara am fi nevoiti sa declansam pe viitor impotriva Iranului daca nu ar respecta acordul, pentru ca s-ar respinge un program legitim de verificare a activitatilor nucleare iraniene", a subliniat seful diplomatiei americane.

 Congresul Statelor Unite va trebui sa aprobe sau sa respinga, pana pe 17 septembrie, acordul marilor puteri cu Iranul. Israelul a catalogat acordul cu Iranul drept o "eroare istorica", avertizand ca programul nuclear iranian reprezinta o amenintare pentru Orientul Mijlociu si pentru intreaga lume. 

Pe fondul nemultumirilor exprimate de Israel si de Arabia Saudita, secretarul american al Apararii, Ashton Carter, a avertizat ca, in pofida acordului nuclear, Statele Unite mentin optiunea militara pentru a impiedica Iranul sa dezvolte bomba atomica.

Iranul si marile puteri din grupul P5+1 (SUA, M.Britanie, Franta, Rusia, China si Germania) au ajuns, pe 14 iulie, la un acord privind programul nuclear iranian. Acordul include un compromis intre Washington si Teheran care va permite inspectorilor ONU sa solicite vizite la obiective militare iraniene, in cadrul efortului de monitorizare, dar nu vor avea dreptul automat de a efectua inspectii inopinate. 

In cazul in care Iranul respinge o cerere de inspectie, o comisie de arbitraj formata din reprezentanti iranieni si ai marilor puteri va decide daca vizita trebuie permisa sau nu. 

Lipsa dreptului automat de a efectua inspectii ar putea oferi Teheranului timp sa musamalizeze eventualele nereguli pana la efectuarea vizitei. O concesie facuta de Iran este mentinerea sanctiunilor privind rachetele pentru inca opt ani si a embargoului privind armele pentru cinci ani.










1732 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă