Ucraina a reusit sa scape de incetarea de plati, pe care multi analisti o vedeau ca fiind iminenta, dupa ce a platit vineri 120 de milioane de dolari, in contul unor dobanzi privind titluri de stat in valoare totala de 2,6 miliarde dolari emise in 2012 pe cinci ani, scrie AFP.

"Plata a fost efectuata in aceasta dimineata", a declarat o sursa apropiata discutiilor, informatia fiind confirmata de o alta sursa.

Fosta republica sovietica are acum la dispozitie doua luni pentru a negocia restructurarea datoriei publice, inainte de urmatoarea scadenta din septembrie, cand Kievul are de platit circa 500 de milioane de dolari.

Ucraina deruleaza de luni de zile negocieri dificile cu creditorii privati pentru restructurarea datoriei, care a explodat dupa devalorizarea record a monedei nationale, care si-a pierdut 70% din valoare fata de dolar in 2014.

Doua treimi din datorie este detinuta de Franklin Templeton si alti trei giganti financiari americani.

O serie de analisti afirma ca plata efectuata vineri indica un avans in negocieri, in conditiile in care Kievul amenintase in trecut ca va impune un moratoriu asupra serviciului datoriei pentru a face fata presiunii creditorilor.