Staffan de Mistura, emisarul Natiunilor Unite pentru Siria, se afla la Damasc pentru intensificarea eforturilor diplomatice in vederea gasirii unei solutii politice la conflictul din Siria.

Staffan de Mistura, care a ajuns joi la Damasc, va avea intalniri cu lideri politici sirieni si din regiunea Orientului Mijlociu, informeaza Washington Post, citat de Mediafax.

Emisarul Natiunilor Unite lucreaza la o serie de propuneri pe care i le va prezenta secretarului general ONU, Ban Ki-moon, in scopul gasirii unei solutii politice la conflictul din Siria.

Staffan De Mistura a avut o intrevedere cu ministrul sirian de Externe, Walid al-Moallem, care a explicat ca presedintele Bashar al-Assad sustine eforturile regionale de combatere a "terorismului¬.

"Eliminarea terorismului este o prioritate fundamentala pentru Siria", a spus Al-Moallem.

Regimul sirian considera "organizatii teroriste" toate grupurile militare care lupta impotriva regimului Bashar al-Assad.

Siria se confrunta, incepand din martie 2012, cu revolte reprimate violent si cu un conflict militar intre serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, fortele opozitiei si grupuri teroriste, inclusiv organizatia sunnita Stat Islamic (Stat Islamic in Irak si Siria / Stat Islamic in Irak si Levant). Bilantul conflictului depaseste 220.000 de morti.