Consiliul municipal al orasului Kiev a aprobat joi crearea, in aer liber, a unui "muzeu al ocupatiei sovietice", cu riscul de a provoca noi tensiuni cu Moscova, relateaza AFP.

Potrivit mass-media, o majoritate de 78 de consilieri municipali - din totalul de 120 - au votat in favoarea acestei decizii care intervine dupa o serie de legi cu privire la "decomunizarea" tarii adoptate de parlamentul ucrainean.

Autoritatile capitalei au facut cunoscut ca examineaza trei situri ce ar putea adaposti acest nou muzeu, mai ales spatiul din jurul uriasei statui a "Patriei Mama". Ridicata in epoca sovietica pe o colina din centrul istoric al Kievului, aceasta reprezinta o femeie care tine intr-o mana o sabie de noua tone, iar in cealalta un scut si face parte dintr-un complex memorial inchinat celui de-Al Doilea Razboi Mondial.

"Muzeul ocupatiei" va adaposti in special monumente si simboluri sovietice care trebuie eliminate din spatiile publice ale tarii in baza controversatelor legi ale "desovietizarii " Ucrainei adoptate in aprilie, a mentionat consilierul Oleg Gariaga, citat intr-un comunicat dat publicitatii de consiliul municipal.

"Trebuie sa procedam cu prudenta la demontarea simbolurilor epocii sovietice, dintre care multe (...) au o valoare arhitecturala si culturala", a subliniat el.

In aprilie, ministrul ucrainean al culturii a propus crearea unui "muzeu al totalitarismului" unde sa fie adunate simbolurile comuniste dupa demontarea lor. Trebuie ca "fiecare vizitator sa isi poata dea seama de amploarea crimelor regimului comunist totalitar contra poporului ucrainean", a declarat la acea data ministrul Viaceslav Kirilenko intr-un comunicat.

Fosta republica a URSS la portile Uniunii Europene, Ucraina a pierdut in perioada sovietica mai multe milioane de persoane, in special in cursul marii foamete din anii 1932-1933.

De la preluarea puterii de catre autoritatile prooccidentale, tara incearca sa rupa cu trecutul sau sovietic pe fondul conflictului armat cu separatistii prorusi din Est, precedat, in martie 2014, de anexarea la Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea.

Oras cu 2,8 milioane de locuitori, Kievul dispune deja de un foarte mic "muzeu al ocupatiei sovietice", deschis de o filiala a ONG-ului pentru apararea drepturilor omului Memorial, dar acesta nu este sustinut financiar de stat. Deschiderea sa in 2007 a starnit protestele Moscovei care l-a calificat ca "insulta".