Pentagonul va furniza Ucrainei un radar militar performant pentru a combate atacurile produse de rebelii prorusi in estul Ucrainei, daca propunerea va aprobata de Casa Alba, relateaza Mediafax citand The Wall Street Journal.

Propunerea de a furniza un radar militar performant pentru consolidarea masurilor de securitate din Ucraina trebuie aprobata de Casa Alba. Administratia Obama sustine ca noul armament care ar putea fi trimis Ucrainei de catre SUA nu este letal.

Dezbaterile pe tema acestui nou radar de la Casa Alba au loc pe fondul presiunilor indreptate asupra conducerii de la Washington de a ajuta Ucraina in lupta de combatere a atacurilor comise de rebelii separatisti pro-rusi din estul Ucrainei, conflict care dureaza deja de cinci luni.

Potrivit unui oficial din Administratia SUA, armata ucraineeana ar avea parte de mai multe beneficii militare "daca ar avea un radar de artilerie mai bun, dar si mai performant".

Administratia prezidentiala a SUA a decis in cursul acestui an sa trimita Ucrainei armament letal, ca artilerie sau sisteme portabile de aparare aeriana ca urmare a ingrijorarilor privitoare la conflictul din Ucraina, in sensul ca ar putea lua o amploare si mai mare. Dar exista temeri ca o astfel de miscare din partea SUA ar putea declansa furia Rusiei care alimenteaza cu armament rebelii separatisti din estul Ucrainei.

Oficiali ai Administratiei SUA sustin ca radarul pe care Pentagonul l-ar putea furniza Ucrainei, daca propunerea va fi acceptata, nu poate fi incadrat in categoria armament letal sau ofensiv, motiv pentru care nu va fi nevoie de o politica speciala pentru introducerea echipamentului de radar pe teritoriul ucrainean.

Reprezentanti ai armatei ucraineene au declarat miercuri ca aproximativ 140 de atacuri in care au fost folosite tancuri, lansatoare si armament au fost provocate de separatistii prorusi in ultimele doua zile.

Oficialii armatei Statelor Unite au afirmat, in repetate randuri, ca armamentul folosit de separatisti este furnizat de Rusia si este utilizat de cetateni rusi.

Insa conducerea de la Moscova a respins de fiecare data acuzatiile aduse de SUA cu privire la furnizarea de arme letale rebelilor separatisti, considerand ajutorul militar letal acordat Ucrainei de catre Vest o amenintare la adresa Rusiei.

Potrivit ONU, din aprilie 2014, de cand a izbucnit conflictul dintre fortele ucraineene si separatistii rusi, aproximativ 6.400 de persoane au fost ucise.

Dupa acordul de la Minsk din 12 februarie 2015 privitor la incetarea conflictului armat intre cele doua forte, circa 1.000 de persoane au murit, jumatate dintre acestea in primele zile de dupa incheiere acordului.