Dylann Roof, presupusul autor al masacrului din biserica din Charleston (sud-estul Statelor Unite) unde noua persoane de culoare au murit la sfarsitul lunii iunie, a fost inculpat pentru crime rasiste de autoritatile federale, a anuntat miercuri ministrul justitiei, informeaza AFP si Agerpres.

Tanarul de 21 de ani risca inchisoarea pe viata sau pedeapsa cu moartea, dar ministrul justitiei Loretta Lynch nu a decis inca daca va cere pedeapsa capitala in acest caz dupa un proces detaliat.

Dylann Roof, care pretinde ca pledeaza suprematia albilor, este acuzat ca a impuscat mortal pe 17 iunie 9 enoriasi care se aflau in biserica istorica Emanuel AME din Charleston, cea mai grava crima rasista din istoria recenta a Statelor Unite .

Intr-un manifest postat pe un site ce i-a fost atribuit, el si-a explicat gestul prin ura fata de negri, "prosti si violenti".

Dylann Roof, care a fost deja inculpat in Carolina de Sud pentru noua asasinate, a planificat acest macel inainte "cu cateva luni", a subliniat ministrul intr-o conferinta de presa.

Ea a precizat ca Roof a ales in mod special biserica Emanuel, pentru "faima" ei si "semnificatia istorica fiind cea mai veche biserica a negrilor din tara".

Ea a adaugat ca tanarul este inculpat pentru 33 de capete de acuzare, dintre care noua crime si trei tentative, in conformitate cu legea asupra crimelor motivate de ura fata de alte rase sau religii. El este de asemenea acuzat pentru uz de arma in aceste crime motivate de rasism.