Rusia se asteapta ca Statele Unite sa renunte la planurile de a construi un scut antiracheta in Europa, in urma acordului la care au ajuns luni marile puteri si Iranul, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de agentia de stiri Tass.

Lavrov a afirmat ca presedintele american Barack Obama a declarat, in 2009, la Praga, ca segmentul european al scutului antiracheta nu va mai fi necesar daca se identifica o solutie la dosarul nuclear iranian.

"Din acest motiv, am atras astazi atentia colegilor american asupra acestui aspect si asteptam o reactie", a comentat Lavrov.