Reuniunea ministrilor de Finante din zona euro, dedicata dezbaterilor privind ultimele reforme propuse de Grecia in schimbul unul nou pachet de ajutor financiar, au continuat si duminica, dupa ce, sambata seara, reuniunea s-a incheiat la miezul noptii, fara a se ajunge la o concluzie. Ministrul german al Finantelor, Wolfgang Schauble, ar fi propus un Grexit temporar de 5 ani la reuniunea de sambata, potrivit unor surse aproapiate discutiilor, citate de cotidianul The Telegraph. Oficialul german ar fi propus ca Grecia sa primeasca ajutoare umanitare in perioada de 5 ani in care ar urma sa iasa temporar din zona euro, timp in care sa implementeze o serie de reforme. Surse apropiate discutiilor au aratat, de asemenea, ca reprezentantii zonei euro pregatesc o contrapropunere pentru Atena - o lista de masuri cerute Greciei, printre care reforme solide la nivelul pietei muncii si o serie de legi ce ar trebui adoptate chiar incepand de saptamana viitoare. Peste jumatate dintre cele 19 state membre ale zonei euro ar fi sceptice in privinta capacitatii Greciei de a face o schimbare majora si de a adopta reformele ample promise in schimbul unui nou plan de salvare, a declarat un oficial UE, sub protectia anonimatului.

Criza din GreciaFoto: Agerpres/Xinhua

-----------------------------

05:57:Surse europene citate de AFP: Tsipras, Merkel, Hollande și Tusk propun un proiect de compromis, dupa o intalnire in patru si la capatul a 12 ore de negocieri.

04:42Liderii zonei euro discuta de peste 10 ore in incercarea de a gasi o solutie de compromis pentru Grecia. Dupa o noua pauza, negocierile s-au reluat in jurul orei 4:00, ora Romaniei. (AFP)

02:08Summit-ul zonei euro a luat o pauza, timp in care are loc o intalnire separata Tsipras - Merkel - Hollande - Tusk. (The Guardian)

00:34 Reprezentantii zonei euro fac progrese lente la reuniunea de la Bruxelles. The Guardian anunta ca acestia au parcurs, dupa 7 ore de la debutul intalnirii, doar jumatate din documentul de 4 pagini cu propuneri al Eurogrup. Masura unui eventual Grexit temporar a fost pusa intre paranteze in document - ceea ce inseamna ca le-a fost transmisa liderilor spre examinare. In document, in care se arata ca Grecia a parcurs un drum lung pentru a raspunde exigentelor creditorilor, Eurogrupul afirma ca tara ar putea avea nevoie de o finantare de 82-86 de miliarde de euro (91-96 de miliarde de dolari).

23:30Lista de cerinte pentru Grecia intocmita de ministrii de Finante din zona euro pentru a se putea incepe negocierile pentru cel de al treilea program de asistenta financiara este "foarte rea", dar Atena o discuta si doreste sa lanseze rapid negocieri pentru salvarea bancilor sale, a declarat duminica seara o sursa guvernamentala greaca, la Bruxelles. (AFP)

23:15Grecia nu poate astepta pentru a incepe negocierea unui plan de salvare, avand in vedere "gravitatea" situatiei bancilor sale, a declarat duminica o sursa guvernamentala greaca, la Bruxelles. (AFP)

23:08Un al treilea pachet de ajutor pentru Grecia ar putea fi gata pana la sfarsitul lunii iulie, daca liderii zonei euro vor da, duminica seara, un semnal politic pozitiv, afirma un oficial european, sub protectia anonimatului. (AFP)

22.15 Liderii zonei euro discuta despre un eventual Grexit temporar si reducerea datoriei

21.30 Un eventual nou program de ajutor pentru Grecia este estimat la 82-86 de miliarde de euro, potrivit documentului final al Eurogrup transmis duminica sefilor de stat si de guvern.

"Eurogrupul ia nota de faptul ca un eventual program ar avea nevoie de finantari cuprinse intre 82 si 86 miliarde de euro (...) Eurogrupul invita institutiile (CE, FMI, BCE) sa exploreze posibilitatile de reducere a acestui pachet" prin fiscalitate sau privatizari, se arata in document, potrivit AFP.

20.30 O iesire temporara a Greciei din zona euro este o optiune (document Eurogrup)

Ministrii de finante din zona euro au transmis duminica sefilor de stat un document in care se mentioneaza negru pe alb optiunea unei "iesiri temporare din zona euro" a Greciei, potrivit unei copii obtinute de agentiile de presa.

"In cazul unui esec in gasirea unui acord, Greciei i se va propune sa negocieze rapid o iesire temporara din zona euro, cu posibilitatea restructurarii datoriei", se arata in document.

Acest pasaj figureaza intre paranteze patrate pentru a indica faptul ca nu a obtinut adeziunea tuturor ministrilor si ca revine sefilor de stat sa transeze.

Sursa foto: Twitter @IdafeMartin

Ora 19.40 Reuniune separata, in marja summitului, intre Alexis Tsipras, Angela Merkel, Francois Hollande si Donald Tusk, pentru a discuta propunerile.

Ora 17.50 Premierul grec Alexis Tsipras a avut duminica o noua convorbire telefonica cu secretarul american al Trezoreriei, Jack Lew, caruia i-a spus ca un acord trebuie sa "ii respecte pe greci", a informat o sursa guvernamentala de la Atena, potrivit AFP.

Ora 17:44 Premierul italian Matteo Renzi, la sosirea la summit-ul zonei euro: "Este vital atat pentru Grecia, cat si pentru Europa, sa se ajunga la un acord."

Ora 17.30Eurogrupul are o noua lista de cerinte pentru Grecia

Ora 18.05 Presedintele Parlamentului European, Martin Schulz, sustine intr-o conferinta de presa importanta ajungerii la un acord. "Suntem la o rascruce", a averizat el, adaugand ca "trebuie sa fie luata o decizie in aceasta seara si sper ca va fi una pozitiva".

Ora 17:15: Presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, inaintea summit-ului zonei euro: "Voi lupta pana in ultima secunda pentru un acord si sper ca vom avea un acord." (The Guardian)

Ora 16:49Angela Merkel: "Nu va exista un acord cu orice pret. Vom purta negocieri dure. Cel mai important factor - increderea - a disparut. Stiu ca nervii sunt intinsi la maximum, trebuie sa ne asiguram ca avantajele sunt mai mari decat dezavantajele." (The Guardian)

Ora 16:45 Francois Hollande: Franta "va face totul" pentru a mentine Grecia in zona euro; "Nu exista Grexit temporar", Grecia ramane in zona euro sau nu; "Miza este sa stim daca Grecia va fi maine in zona euro" (AFP)

Zona euro trebuie sa decida duminica "daca Grecia va fi maine in zona euro", a declarat presedintele francez Francois Hollande la sosirea la Bruxelles, la summitul "ultimei sanse" pentru salvarea financiara a Atenei.

"Franta va face totul pentru a se ajunge la un acord care sa permita Greciei sa ramana in zona euro", a adaugat Hollande, excluzand optiunea, avansata de catre Germania, a unui "Grexit temporar" pentru veriga slaba a zonei euro.

Ora 16:42 Alexis Tsipras: Un acord este posibil duminica, daca toate partile isi doresc acest lucru. (AFP)

"Ma aflu aici pentru a ajunge la un compromis onest, datoram asta cetatenilor europeni", a declarat Alexis Tsipras la sosirea la Bruxelles. "Putem ajunge in aceasta seara la un acord daca toate partile dorect acest lucru", a adaugat el.

Ora 15:30Ministrul luxemburghez de Externe, Jean Asselborn, a declarat ca iesirea Greciei din zona euro trebuie evitata, iar in cazul unui Grexit, "reputatia Germaniei in Uniunea Europeana si in lume ar avea de suferit", a avertizat oficialul, citat de The Guardian. El considera si ca un eventual Grexit ar duce si la o ruptura in inima Europei: "Daca Germania merge pe varianta Grexit, va declansa un conflict profund cu Franta. Asta ar reprezenta o catastrofa pentru Europa."

Ora 13:35Ministrul finlandez al Finantelor, Alexander Stubb, a avut mandat de la Parlamentul tarii sale sa negocieze o iesire a Greciei din zona euro (Grexit), la reuniunea ministrilor de Finante din zona euro, a anuntat sambata seara televiziunea Yle, citata de AFP.

Ora 12:40 Noua reuniune a ministrilor de Finante din zona euro, asteptata sa inceapa in jurul orei 14.00 GMT (17.00, ora Romaniei), a anuntat presedintele Consiliului European, Donald Tusk, citat de AFP.

Ora 11:12 Summit-ul extraordinar al liderilor tarilor membre ale Uniunii Europene, pe tema Greciei, programat duminica dupa-amiaza, a fost anulat, in asteptarea unei decizii a ministrilor de Finante din zona euro privind Grecia, a anuntat presedintele Consiliului European, Donald Tusk, citat de AFP. Romania ar fi urmat sa fie reprezentata la summit de presedintele Klaus Iohannis.

Ministerul german al Finantelor, Wolfgang Schauble, a propus sambata iesirea temporara a Greciei din zona euro pe o perioada de cinci ani, a relatat ziarul german Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung, o informatie pe Guvernul grec a dezmintit-o insa, noteaza Mediafax, citand Associated. De asemenea, ministrii Finantelor din zona euro lucreaza la o declaratie comuna prin care indeamna Grecia sa inceapa implementarea reformelor promise cat mai curand posibil, pentru a recastiga incredere, afirma surse de la Bruxelles, citate de DPA.

"Unele masuri ar trebui, in mod ideal, sa fie adoptate deja luni, pentru a genera credibilitate si incredere cat mai rapid posibil", a declarat un diplomat UE sub protectia anonimatului.

Ministrii de Finante ar urma, de asemenea, sa indemne Atena sa ofere detalii suplimentare despre reformele pe care le-a propus.

O sugestie germana ca Grecia sa paraseasca zona euro pentru o perioada de cel putin cinci ani a fost coordonata cu cancelarul Angela Merkel, au declarat sambata surse, care au solicitat protectia anonimatului, pentru DPA. Presa germana a dezvaluit aceasta propunere, inclusa intr-un document de pozitie pregatit de catre Ministerul Finantelor de la Berlin.

Ministrii Finantelor din zona euro si-au exprimat scepticismul, sambata, cu privire la faptul ca Grecia va implementa reformele pe care le-a promis in schimbul unui nou plan de salvare, reinviind astfel temeri potrivit carora tara ar putea sa intre in faliment si sa iasa din zona euro.

Parasirea blocului monedei europene comune de catre Grecia - cunoscuta si ca "Grexit" - a fost mult timp un subiect tabu, insa un ziar german a scris ca aceasta optiune a fost prezentata in mod oficial de catre ministrul german de Externe Wolfgang Schaeuble.

Ministrul german a transmis acest document de pozitie si altor state din zona euro care considera planul de reforme al Greciei inadecvat si afirma ca singura optiune a Atenei este sa-si imbinatateasca propunerile sau sa iasa din zona euro pentru o perioada de cel putin cinci ani, scrie ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ) in editia care urmeaza sa apara duminica.

Germania este sceptica in privinta faptului ca o in Grecia poate avea loc o "schimbare culturala" din nevoia unei reforme ample, a declarat un oficial UE sub protectia anonimatului.

Peste zece state din zona euro se afla printre sceptici, in timp ce Franta si alte cateva state sustin Grecia, a spus sursa citata. Din zona monedei unice fac parte, in total, 19 state.

"Dispute foarte puternice" au avut loc in spatele usilor inchise, intre membrii Eurogrupului, a declarat oficialul. Reuniunea de criza, de la care se asteapta orientari pentru zona euro si summitul de urgenta al liderilor UE de duminica, s-a prelungit sambata pana noaptea tarziu.