Rachete Patriot germane stationate in Turcia, preluate temporar de hackeri

de G.S.     HotNews.ro
Miercuri, 8 iulie 2015, 13:37 Actualitate | Internaţional

Controlul unor sisteme de rachete de tip Patriot apartinand Germaniei - stationate in Turcia - a fost preluat pentru o scurta perioada de timp de hackeri, scria presa locala marti, relateaza portalul TheLocal.de, citat de Mediafax.

Atacul informatic asupra unor rachete antiaeriene de tip Patriot a avut loc la frontiera Turciei cu Siria. Sistemul american antiaerian a fost stationat in zona de catre Bundeswehr (Armata germana) cu scopul de a apara Turcia in calitate de aliat NATO.

Potrivit revistei functionarilor publici, sistemul de rachete a efectuat comenzi "inexplicabile". Imediat dupa incident era neclar cand au fost efectuate comenzile si in ce au constat.

Revista speculeaza pe marginea a doua puncte slabe ale sistemului de rachete care ar fi putut sa fie exploatate de catre hackeri.

Unul dintre ele ar fi este Sensor-Shooter-Interoperability (SSI) - care asigura schimbul de informatii, in timp real, intre lansatorul de rachete si sistemul sau de control.

Celalalt punct slab expus ar fi un cip care controleaza ghidarea armei.

Atacatorii ar fi obtinut acces in doua moduri, si anume prin preluarea controlului asupra exploatarii sistemului de rachete sau prin furtul unor date pe care acesta le-ar contine.

Sistemul american de rachete de tip Patriot se afla in serviciul Armatei Statelor Unite din 1984 si a fost folosit prima data in operatiuni din timpul primului Razboi din Golf, in 1991.

Turcia a cerut in 2012 ca partenerii sai NATO sa o sustina, prin stationarea unor sisteme de rachete de tip Patriot pe teritoriul sau, dupa ce razboiul civil din Siria s-a extins pana la frontiera sa de sud.

Germania a anuntat in iunie 2015 ca ar putea inlocui sistemul PATRIOT cu MEADS - un sistem de aparare antiaeriana conceput in cooperare cu Statele Unite si Italia.

























Material sustinut de Banca Transilvania

Intreb BT. Intalnire online: Cum eficientizezi costurile cu serviciile bancare pentru afacerea ta? Doi specialisti raspund intrebarilor voastre, joi, de la ora 12.00

Doi specialisti in produse bancare pentru afaceri mici si mijlocii de la Banca Transilvania vor raspunde joi, 23 noiembrie 2017, de la ora 12.00, la intrebari puse de cititorii StartupCafe.ro, la o noua intalnire online "Intreb BT" pe tema dezvoltarii afacerilor cu ajutorul diverselor instrumente bancare. Vei primi raspunsuri la intrebarile tale, indiferent daca esti la inceput de drum cu bussinesul tau sau daca ai o afacere deja existenta.
  • Adreseaza-le intrebari prin intermediul formularului de comentarii de pe StartupCafe.ro

4299 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri