Comunitatea greaca din Australia asteapta un aflux masiv de cetateni greci, pe fondul incertitudinilor majore fata de viitorul tarii, scrie ziarul elen Protothema. Pe masura ce Grecia se afunda in criza, bancile inchise si controlul capitalurilor impiedicand mediul de afaceri, tot mai multi eleni se pregatesc sa emigreze la Antipozi.

Directorul Centrului Grec din Melbourne, George Menidis, a declarat ca a primit un val de cereri din partea cetatenilor greci care isi cauta un viitor in Australia: "Ma astept la un aflux urias in urmatorii ani. Oamenii au sentimentul acut al unei rupturi intre Grecia si UE", a spus Menidis

Senatorul australian Arthur Synodinos, de origine greaca, a subliniat ca iesirea Greciei din Zona Euro ar putea avea ca rezultat "desertificarea" tarii.

Recensamantul din 2011 arata ca in Australia sunt peste 370.000 de cetateni de origine greaca, fiind una dintre cele mai mari comunitati elene din lune. Grecii reprezinta al saptelea mare grup etnic din Australia, potrivit Wikipedia.

Un articol Financial Times din 30 iunie estima la 10.000 numarul grecilor care au emigrat in Australia dupa inceperea crizei, in 2008. Practic, este al doilea mare val de emigranti greci in Australia dupa cel inregistrat imediat dupa al doilea razboi mondial. Criza a reusit sa schimbe tendinta inregistrata in anii 90, cand multi cetateni australieni de origine greaca se intoarceau acasa pentru a profita de oportunitatile economice ale apartenentei Greciei la UE si Zona Euro.

O scoala in limba greaca si doua biserici ortodoxe s-au construit in Melbourne doar in ultimii ani pentru miile de cetateni greci care au ales sa emigreze in Australia.