Uniunea Europeana va lansa luni operatiuni navale pentru combaterea retelelor de traficanti care organizeaza transportul refugiatilor in intreaga Mediterana, dar dimensiunea lor va fi limitata in lipsa unui mandat din ONU, scrie Reuters.

Aceste operatiuni fac parte din eforturile UE de combatere a fluxurilor de migratie ilegala din Africa si Orientul Mijlociu catre Marea Mediterana.

Ministrii de Externe, care se intalnesc, luni, la Luxemburg, sunt asteptati sa isi dea acordul pentru a lansa aceasta misiune, spun surse diplomatice, intr-o prima faza urmand sa fie autorizata doar folosirea avioanelor si barcilor care colecteaza informatii in apele internationale.

In timpul unei a doua faze, ambarcatiunile cu imigranti ar putea fi oprite, iar contrabandistii arestati.

O a treia faza ar urma sa permita extinderea acestor operatiuni in apele teritoriale libiene si soldati din Fortele Speciale ar putea fi desfasurati pe teren pentru a viza barcile de contrabandisti.

Atat timp cat operatiunile UE nu au mandat ONU, iar Libia nu a fost de acord pentru ca i-ar leza drepturile, doar prima faza va putea fi implementata, scrie sursa citata.

Acordul Libiei pare dificil de obtinut deoarece tara are doua guverne si doua parlamente rivale care lupta pentru controlul asupra tarii.

Iar de la ONU, Bruxelles-ul si-ar dori un mandat, potrivit Articolului VII al Cartei ONU, care sa permita folosirea "tuturor mijloacelor necesare" pentru a-i putea combate pe traficantii de oameni. Comisarul european pentru migratie, Dimitris Avramopoulos, ar vrea ca ambarcatiunile ilegale sa fie depistate si distruse, iar traficantii arestati.