Autoritatile pakistaneze au anuntat joi ca au inchis sediile organizatiei neguvernamentale Save The Children la Islamabad, acuzand-o ca "actioneaza impotriva intereselor Pakistanului" si acordand 15 zile personalului sau expat pentru a parasi tara, informeazaAgerpres.

'Am sigilat intrarea birourilor Save The Children din ordinul guvernului', a declarat pentru AFP un responsabil guvernamental, Kamran Cheema, precizand ca din decizia Ministerului de Interne, 'expatriatii au 15 zile la dispozitie pentru a se intoarce in tarile lor'.

Un responsabil din Ministerul de Interne a explicat - sub acoperirea anonimatului - ca organizatia ar fi desfasurat 'activitati impotriva statului pakistanez'.

Responsabili guvernamentali au sosit la fata locului insotiti de politisti dupa ora inchiderii birourilor, situate in plin centrul capitalei pakistaneze, si au plasat un lacat pe poarta, sigiland usile.

ONG Save The Children a confirmat inchiderea birourilor sale din Islamabad, dar a specificat pentru AFP ca nu cunoaste motivul acestei actiuni.

Save The Children a precizat ca 'lucreaza in Pakistan de peste 35 de ani si ca are 1.200 de angajati in aceasta tara', niciunul dintre acestia nefiind expatriat.