Presedintele ucrainean Petro Porosenko a declarat joi ca nu exista niciun razboi civil in tara sa, in timpul unei vizite la Mariupol, bastion al guvernului in regiunea Donetk din estul tarii devastata de conflict, relateaza agentia DPA citata de Agerpres.

"Cei care se afla pe teritoriul ocupat in situatie de catastrofa umanitara, pentru mine sunt ostatici - ostaticii unui agresor care au dreptul la eliberare. Aceasta este datoria noastra sacra", a afirmat Porosenko in comentarii citate de Interfax-Ucraina.

Porosenko s-a abtinut sa-l numeasca pe agresor. Luna trecuta, el a declarat la BBC ca Ucraina poarta un "adevarat razboi" cu Rusia, aminteste DPA.

Moscova sustine cauza separatistilor prorusi din estul Ucrainei care lupta pentru independenta, dar a negat cu tarie ca le furnizeaza militari sau artilerie. Guvernul lui Porosenko sustine contrariul.

Presedintele ucrainean a numit joi un nou guvernator pentru regiunea Donetk, Pavel Jebrivski, si l-a insarcinat sa amelioreze viata civililor in ciuda conflictului mortal.

Jebrivski, anterior responsabil cu probleme de anticoruptie in Procuratura Generala, va fi mai dur si mai nationalist decat fostul guvernator, care a fost concediat in aceeasi zi, a declarat parlamentarul si consilier pentru politica de informare Oleksandr Brihinet.

Fostul guvernator, Oleksandr Kihtenko, a fost un "mare sustinator al cooperarii cu partea ocupata din Donetk" si noua numire va fi in detrimentul discutiilor cu rebelii, a scris Brihinet intr-o postare pe Facebook.

Porosenko a declarat in repetate randuri ca nu va negocia cu rebelii, pe care guvernul ucrainean ii considera teroristi.

Mariupol - al doilea cel mai mare oras din regiunea Donetk situat la circa 100 km sud de orasul omonim, capitala controlata de rebeli - a fost scena unor lupte intense intre armata ucraineana si separatisti in ultimele luni in ciuda unei incetari a focului semnate in februarie la Minsk.

Misiunea independenta de monitorizare a Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) a declarat miercuri intr-un comunicat ca a observat "un numar crescut de incalcari ale incetarii focului" in nordul regiunii Donetk.

La inceputul acestei saptamani, o barca de patrulare a granicerilor ucraineni la Mariupol, oras port la Marea Neagra, a explodat si s-a scufundat ucigand un membru al echipajului.

Peste 6.400 de persoane au fost ucise in conflict din aprilie 2014, potrivit ONU. Rebeliunea a izbucnit dupa demiterea fostului presedinte prorus ucrainean pe fondul unor proteste de masa la Kiev cerand legaturi mai stranse cu Uniunea Europeana, mai aminteste DPA.