Un fost comandant al fortelor musulmane din Srebrenita, din timpul Razboiului din Bosnia si Hertegovina (1992-1995), Naser Orici, a fost retinut de politia elvetiana in baza unui mandat de arestare emis de Interpol la cererea Serbiei, relateaza BBC News online, citata de Mediafax.

Naser Orici, in varsta de 48 de ani, este suspectat la Belgrad de atacuri asupra unor localitati sarbesti din Bosnia si Hertegovina si epurare etnica. Potrivit autoritatilor sarbe, anume aceste actiuni au provocat asediul de la Srebrenita, soldat, in iulie 1995, cu moartea a 8.000 de musulmani bosniaci.

Orici este unul dintre putinii musulmani din Bosnia si Hertegovina judecati de Tribunalul Penal International (TPI) pentru fosta Iugoslavie.

In iunie 2006, in prima instanta, TPI l-a condamnat la o pedeapsa de doi ani de inchisoare pentru atrocitati comise, intre 1992 si 1993, de militari aflati sub comanda sa impotriva unor sarbi, in timpul razboiului interconfesional din Bosnia si Hertegovina. Insa el a fost achitat in urma unei actiuni in apel, in iulie 2008.