Presedintele rus Vladimir Putin a cerut miercuri, dupa intrevederea pe care a avut-o cu premierul italian Matteo Renzi, anularea sau atenuarea sanctiunilor occidentale impuse Rusiei, informeaza site-ul agentiei ANSA, citat de Mediafax.

"Am vorbit cu Renzi despre problema sanctiunilor, care sunt un obstacol real", a declarat Vladimir Putin intr-o conferinta de presa.

"Sanctiunile impuse Rusiei trebuie eliminate sau modificate, in scopul sustinerii companiilor care doresc sa colaboreze cu noi. Este valabil si pentru contractele semnate in domeniul militar si al tehnologiei", a spus presedintele Rusiei.

Statele Unite si Uniunea Europeana au impus Rusiei o serie de sanctiuni economice si diplomatice din cauza crizei din Ucraina.

Premierul Italiei, Matteo Renzi, a admis ca exista disensiuni cu Vladimir Putin, precizand insa ca UE si Rusia se confrunta cu provocari comune.

"Traim intr-un context international dificil, inclusiv din cauza problemelor in care nu exista unitate, dar cu care ne confruntam impreuna, incepand cu riscurile terorismului international", a afirmat Renzi.