Agentia americana de Securitate Nationala (NSA) a fost nevoita sa-si suspende duminica programul de colectare a datelor telefonice din SUA, deconspirat de Eduard Snowden, dupa ce nu a reusit sa obtina reinnoirea autorizarii legale a programului.

Senatul SUA nu a reusit sa ajunga la un acord pentru a evita expirarea programului controversat de colectare a datelor telefonice de catre NSA, prevazuta la 0.01 (4.01 GMT) luni, scrie AFP.

Textul de lege pentru prelungirea sectiunii 215 din Patriot Act permitand colectarea de date nu va putea fi adoptat pana duminica noapte, deschizand calea unei suspendari a colectarii de metadate, potrivit senatorilor americani.

"Incepand din aceasta seara, angajatii NSA care consultau baza de date asupra apelurilor telefonice in SUA nu vor mai putea sa o faca, din cauza senatorului Rand Paul", care a blocat procedura, a declarat furios pentru AFP senatorul Richard Burr, presedintele Comisiei de Informatii a Senatului.

Casa Alba a avertizat ca toate serverele NSA care colecteaza datele apelurilor telefonice americane (ora, durata, numarul apelat) vor fi oprite la 0.01 ora locala (4.00 GMT) daca Senatul nu extinde autoritatea legala a programului.

O sursa apropiata liderului majoritatii in Senat, Mitch McConnell, a declarat ca examinarea textului blocat duminica seara ar continua in timpul saptamanii acesteia, cu un vot final asteptat "marti sau miercuri".