Peste 1.000 de persoane au iesit pe strazile din Istanbul duminica pentru a marca doi ani de la protestele din Parcul Gezi, care s-au amplificat si transformat in proteste fata de presedintele Recep Tayyip Erdogan, la vremea respectiva premier, relateaza DPA in pagina electronica.

Demonstrantii antiguvernamentali s-au adunat in Piata Istiklal, principala piata comerciala din oras, dar au fost impiedicati de politie sa marsaluiasca spre Piata Taksim, un loc simbolic dupa protestele din 2013.

Marsul a fost organizat de catre "Solidaritatea Taksim", o coalitie de organizatii nonguvernamentale critice la adresa regimului Erdogan.

Participantii au marcat duminica doi ani de la inceputul unei reprimari la scara larga a activistilor care au organizat o miscare de ocupare impotriva unui proiect de desfiintare a Parcului Gezi din Istanbul.

Aceasta actiune s-a transformat intr-o miscare de protest mult mai ampla ce denunta, potrivit protestatarilor, autoritarismul lui Erdogan, care a devenit presedintele Turciei in august 2013.