Bilantul cutremurului cu magnitudinea de 7,3 produs marti in Nepal a urcat la 114 morti, au anuntat joi autoritatile, citate de CNN, potrivit Mediafax. Cutremurul de marti a provocat moartea a 96 de persoane in Nepal si ranirea a peste 2.500 de oameni, a declarat purtatorul de cuvant al Ministerului nepalez de Interne, Laxmi Prasad Dhakal.

17 persoane au murit din cauza aceluiasi seism in India si una in China, astfel ca bilantul total ajunge la 114 morti.

Cutremurul cu magnitudinea de 7,3 a avut loc la 68 de kilometri de orasul Namche Bazar, in apropiere de Muntele Everest si frontiera cu Tibetul, potrivit Institutului american de geofizica USGS.

Seismul a distrus cladirile a caror structura fusese deja slabita de cutremurul cu magnitudinea de 7,8 din 25 aprilie, care a provocat moartea a peste 8.000 de persoane.