Dezvaluiri despre Kim Jong-un: Liderul nord-coreean a ordonat otravirea matusii sale

de Carla Dinu     HotNews.ro
Marţi, 12 mai 2015, 9:27 Actualitate | Internaţional

Liderul de la Phenian, Kim Jong-un a ordonat otravirea matusii sale, sustine un transfug nord-coreean care a servit credincios regimul timp de decenii. "Anul trecut, pe 5 sau 6 mai", povesteste Park (care nu este numele sau real), "Kim Jong-un a ordonat ca matusa lui, Kim Kyong-hui, sa fie ucisa. Doar echipa sa de garzi de corp, Unitatea 974, a stiut acest lucru - acum, oficialii de rang inalt stiu si ei ca a fost otravita", relateaza CNN preluat de Mediafax.

Park a declarat ca Kim Jong-un a vrut sa o reduca la tacere dupa ce aceasta s-a plans luni la rand pentru ca sotul ei si presupusul numar doi in conducerea tarii, Jang Song Thaek, a fost ucis in decembrie 2013.

Soarta lui Kim Kyong-hui a fost subiectul unor intense speculatii de la disparitia ei de pe scena publica, in septembrie 2013, cu cateva luni inainte de moartea sotului ei.

Diverse informatii au sugerat ca ea a suferit un atac cerebral fatal, un infarct, ca s-a sinucis sau ca se afla in stare vegetativa dupa o interventie chirurgicala pentru o tumora pe creier.

In februarie, agentia de informatii sud-coreeana informa Parlamentul ca este posibil ca aceasta sa fie in viata.

Serviciile de informatii sud-coreene au afirmat, de asemenea, ca de la preluarea puterii, Kim si-a executat inamicii, ucigand cel putin 15 oficiali de rang inalt.


Jang si sotia lui aveau ca misiune sa il ghideze pe tanarul lider in primii ani de conducere a tarii dupa moartea fostului lider, Kim Jong-il. Dar Park sustine ca liderul si unchiul lui aveau viziuni diferite cu privire la bani. "Dupa un an si jumatate, Kim Jong-un a vrut sa construiasca statiunea de schi Masikryong si parcul acvatic Munsu, bazandu-se pe experienta sa in Elvetia. Initial, Jang Song-thaek a fost de acord ... dar a sugerat ca mai intai sa se construiasca economia. De aici au inceput frictiunile", povesteste sursa citata.

Potrivit lui Park, Jang a fost arestat, judecat si executat in mai putin de o saptamana. "Jang nu a fost executat public, ci intr-o camera secreta subterana", a declarat Park. El sustine insa ca 30 dintre consilierii lui si ai sotiei sale au fost ucisi in public, unii de plutonul de executie.

Kim Jong-un l-a numit public pe unchiul sau un "gunoi", afirmand ca lucreaza impotriva Guvernului sau si incearca sa rastoarne regimul. Park sustine ca a colaborat strans cu Jang Song-thaek si ca aceste acuzatii nu sunt adevarate. Park il descrie pe Kim Jong-un drept un dictator brutal, ale carui actiuni i-au socat pe cei din interiorul si exteriorul Coreei de Nord.





















Jurnal din Israel​

​FOTOGALERIE Tel Aviv: plaje, muzici si trupuri

Greu sa gasesti in lume un oras care petrece mai mult, care se odihneste mai seren. Un New York pe Malul Mediteranei, un colt de Europa sofisticata in Orientul Mijlociu, o destinatie de plaja excelenta, un oras in care noptile de distractie se continua si dupa ce se crapa de ziua. Oameni pe longboard-uri colorate coboara spre faleza orasului, de multe ori purtand doar o pereche de pantaloni scurti. Esti in inima civilizatiei est-mediteraneene, cu hedonismul ei milenar, cu cultul inca pastrat al corpurilor frumoase, cu o senzualitate subtila, dar neascunsa.

5046 vizualizari

  • +8 (8 voturi)    
    Daca mai apuca tac'su cativa ani... (Marţi, 12 mai 2015, 11:26)

    JustinCase [utilizator]

    Daca mai apuca tac'su cativa ani, asta micu' nu mai avea rabdare si-l asasina si pe bosorog.


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi