Presedintele rus Vladimir Putin s-a alaturat sambata, in Piata Rosie din Moscova, unei defilari estimate la circa 250.000 de persoane care comemoreaza "aparatorii patriei" impotriva Germaniei naziste, tinand in maini un portret al tatalui sau, fost combatant in Al Doilea Razboi Mondial, relateaza Agerpres.

Vladimir Putin, la defilarea din MoscovaFoto: Captura YouTube

"Sunt fericit ca tatal meu - al carui portret il tin in maini - poate sa se afle in Piata Rosie cu mine", intr-un moment in care Rusia sarbatoreste 70 de ani de la victoria asupra lui Hitler, a declarat Putin, conform imaginilor difuzate de televiziunea rusa.

"Cred ca tatal meu, ca milioane de soldati obisnuiti, si el nu era decat un soldat obisnuit, avea dreptul de a fi prezent in acest loc. Dar destinul a decis altceva si nu toata lumea a putut face acest lucru", a adaugat presedintele in varsta de 62 de ani, al carui tata a fost ranit in Al Doilea Razboi Mondial.

Tatal sau, pe care il chema tot Vladimir, a fost mobilizat intr-o unitate a NKVD, stramosul KGB-ului, in Al Doilea Razboi Mondial, numit in Rusia "Marele razboi patriotic".

Mama lui Vladimir Putin a supravietuit celor 900 de zile ale asediului Leningradului (astazi Sankt-Petersburg). Fratele sau, Viktor, a murit de difterie in orasul asediat.

Defilarea, care a primit numele "Regimentul nemuritor" si care a reunit sambata apropiati ai soldatilor care au participat la lupte sau au fost ucisi in razboi, isi propune nu numai sa aduca un omagiu, ci si sa arate forta tarii, a precizat Putin.

"Este un semn al increderii noastre in noi insine, al fortei noastre si al unui viitor fericit pentru copiii nostri", a subliniat el.

Circa 250.000 de persoane au defilat in centrul Moscovei spre Piata Rosie, avand asupra lor portrete ale parintilor si bunicilor lor fosti combatanti, se precizeaza intr-un comunicat al politiei din capitala rusa.