Presedintele Germaniei, favorabil acordarii de despagubiri Greciei pentru distrugerile provocate de nazisti

de V.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 2 mai 2015, 10:05 Actualitate | Internaţional

Joachim Gauck
Foto: Agerpres/AP
Presedintele german Joachim Gauck s-a exprimat vineri in favoarea acordarii unor despagubiri Greciei, reclamate de Atena pentru distrugerile provocate de nazisti in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, relateaza Reuters, citata de Mediafax.

Joachim Gauck, cunoscut pentru luari de pozitie provocatoare in pofida atributiilor sale in special onorifice, a declarat intr-un interviu care va aparea sambata in Suddeutsche Zeitung ca Germania va trebui sa isi asume responsabilitatea fata de Grecia.

"Nu suntem doar oameni care traiesc astazi, in aceasta epoca, ci suntem urmasii celor care au lasat ca mostenire distrugeri in Europa in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, inclusiv in Grecia", a spus el.

"Pentru o tara constienta de istoria sa, precum cea a noastra, este just sa se ia in calcul posibilitatea unor despagubiri", a afirmat el.

Grecia reclama Berlinului despagubiri in valoare de 278,7 miliarde de euro, iar unii juristi apreciaza ca aceasta solicitare este intemeiata. Insa, luna trecuta, ministrul Economiei si vicecancelarul german Sigmar Gabriel a calificat aceasta cerere ca fiind "stupida".

Potrivit unor oficiali germani, tara lor si-a onorat deja obligatiile fata de Grecia, prin plata a 115 milioane de marci in 1960.












[P] JYSK Romania plateste 15 lei / zi pentru tichetele de masa ale angajatilor sai

JYSK Romania, parte a grupului scandinav JYSK Nordic, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilier si decoratiuni interioare din Europa, va majora, incepand cu data de 1 decembrie 2016, valoarea tichetelor de masa acordate angajatilor sai. Astfel, valoarea nominala a unui tichet de masa va ajunge la 15 lei, suma maxima prevazuta de lege.
7435 vizualizari
  • -19 (31 voturi)    
    unde sunt aia (Sâmbătă, 2 mai 2015, 10:51)

    xanti [utilizator]

    Care tipau ca Tsipras va baga tara in faliment.
    Vrem si noi un asa partid.
    • +19 (25 voturi)    
      Nope (Sâmbătă, 2 mai 2015, 13:15)

      Orpheus [utilizator] i-a raspuns lui xanti

      Nu prea vrem.
    • -11 (17 voturi)    
      l-am avut si noi... (Sâmbătă, 2 mai 2015, 15:22)

      euuu [anonim] i-a raspuns lui xanti

      L-am avut si noi pe Vadim (cand era intreg la minte) dar "poporul" l-a indepartat pe motiv ca "ne baga in razboi". Acum de asta va place, nu? Ei bine astfel de ultranationalisti nu apar la comanda si istoria nu se repeta dupa cum am vrea noi - momentele cruciale trebuie intelese atunci nu dupa ani de regret!
  • +11 (21 voturi)    
    Sufera de Alzheimer ? (Sâmbătă, 2 mai 2015, 10:53)

    adrian88000 [utilizator]

    Pai se deschide o cutie a Pandorei care poate duce la un nou razboi. De exemplu Germania poate si ea cere despagubiri Angliei si Americii pentru distrugerile provocate de bombardamente. Mai ales ca nu Germania a declarat razboi celor doua ,ci ele au declarat razboi Germaniei. Unde pot duce afirmatiile unui om acare a luat-o razna ?
    Si despagubirile au fost platite in 1960 !
    Cred ca declaratiile unui om cu mintile ratacire nu sunt benefice nimanui si nu trebuie sa fie publicate. Mai bine sa aiba mila de sarmanul "Presedinte" si sa-l duca la o clinica de specialitate pentru a fi investigat, diagnosticat si tratat. Nu este uman sa lasi un om in suferinta , fara sa-i acorzi tratament de specialitate !
    • -2 (4 voturi)    
      despagubiri (Sâmbătă, 2 mai 2015, 15:27)

      Jean [anonim] i-a raspuns lui adrian88000

      Pana acolo incat ne vor da si nou despagubirile din acorduri. Contractul este contract, dar cu aceasta ocazie si noi, si grecii, vom invata (pentru ultima data) ca "befehl ist befehl" . Vom vedea cu totii dupa, ... doar noi am vrut ordine, nu?
    • -9 (19 voturi)    
      Excelent! (Sâmbătă, 2 mai 2015, 15:28)

      cenzuratul [utilizator] i-a raspuns lui adrian88000

      Doar actiunile Germaniei naziste din al doilea razboi mondial nu fusesera inca aparate de postaci pe forumul Hotnews! Adriane, Germania ar putea cere pana si Israelului plata cheltuielilor cu cazarea si hrana celor gazduiti in lagare, nu? Dar ca sa intelegi ce se intampla: toti germanii, toti grecii, toti oamenii de pe pamantul asta (mai putin tu) sunt de acord ca Germania e responsabila pentru ce s-a intamplat si trebuia sa plateasca despagubiri. Discutia acum e doar daca aceste despagubiri s-au platit deja, sau daca au fost semnate intelegeri prin care Germania a fost scutita de plata lor.
      • +7 (9 voturi)    
        pentru Cenzuratul (Sâmbătă, 2 mai 2015, 19:51)

        adrian88000 [utilizator] i-a raspuns lui cenzuratul

        Nu-i apar nici pe nemti , nici pe americani nici pe evrei.Spun doat ca nu se mai poate deschide " Cutia Pandorei " dupa 70 de ani !
        Si in acesta cutie a Pandorei nu intra aberatia scrisa de tine ( Germania cere plata Israelului ) ci ar fi o cerere invers formulata ( Israelul cere despagubiri pentru milioanele de evrei ucisi in lagare ).
        Dar razboiul a trecut , ranile s-au cicatrizat, platile s-au facut ( Grecia a primit in 1960 ).
        Deci , GATA !
    • +1 (1 vot)    
      cateva proverbe: (Sâmbătă, 2 mai 2015, 21:39)

      baimarean [utilizator] i-a raspuns lui adrian88000

      cin ecere, nu piere -- dar nici omenie n-are
      nu e prost cine cere cat cere, ci cel ce da cat i se cere

      Eu ast sta linistit: nu cred ca va fi un precedent creat pt alte tari...e doar masca sub care vor fi trimisi banii pentru salvarea lor ( a grecilor?...a europenilor ? ei, asta e alta tema)
    • 0 (0 voturi)    
      dupa toate distrugerile provocate (Duminică, 3 mai 2015, 8:53)

      nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui adrian88000

      Germania a beneficiat de un program de recconstructie, planul marshal.

      spre deosebire de greci, noi am fost inselati.
      nemtii au luat carburanti si alte provizii pt. razboi din ro, pe baza unor chitante promisive, pe datorie,, I owe you, datorie pe care au uitat s'o plateasca.
      asta nu e datorie de razboi, ci datorie comerciala.
      ma mir dece ai nostril ca brazii, de pe la viktoria si cotrocesti, au tacut.
      noi n'am beneficiat nici macar de un plan marshall, din partea lor.
      cand vine la investitii in ro, nemtii nu se prea inghesuie.
  • +1 (25 voturi)    
    Si eu vreau (Sâmbătă, 2 mai 2015, 10:59)

    Cristian [anonim]

    despagubiri de la americani pentru ca ne-au bombardat rafinariile de la Ploiesti
    • +6 (10 voturi)    
      mai, care rafinarii ?! (Sâmbătă, 2 mai 2015, 13:49)

      nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui Cristian

      aia isi bombardau propriile rafinarii. inca nu fusese nationalizarea, la vremea aia, nu ?! :)
      s,i le bombardau asa de tare, ca bombele cadeau numai pe langa. daca'i fi de'al locului si o leaca mai batran, ai sti de craterele de bombe de pe campurile din preajma rafinariilor.

      datorii, pe bune, au nemtii, care s'au aprovizionat pr. razboi, din ro, in baza unor chitantze in datorie, pe care urmau sa le deconteze dupa razbel.
      ca doar eram aliati, nu ?!
      si care au ramas neachitate.
      un economist roman, acum amploiat la o banca elvetiana, a facut si un calcul al datoriei germane..

      noi, pasamite, eram aliati, spre deosebire de grecia, unde erau ocupanti si se luptau cu partizanii locali.
      gregtile, ca si jugoslavii, au avut o puternica rezistenta impotriva ocupatiei germane.

      deci, noi ca fosti aliati, jefuiti cu acte, am avea drepturi mult mai ligite sa cerem plata datoriei.
      la noi, ocupatia germana a fost numai in ultimele luni, adica dupa 23 aug 44.

      si apropos de bombardamente, cele nemtesti au fost mult mai devastatoare. nemtii au distrus bijuteria care era teatrul national din bucuresti, calea victoriei, langa palatul telefoanelor, cel construit de at&t, nationalizat de comunisti, si acum dat cadou de astia noi, nemtilor, care vor sa'l vanda. in lcoul teatrului national, avem un hotel.
      n'ar fi de mirare sa vedem palatul telefoanelor, o bijuterie, darmat pe motive de pericol public, si inlocuit cu un hotel, mall.

      noi suntem cu nemtii, aliatii de nadejde de care ii pomenea base(!), acum si mai de nadejde, prin legaturile lui herr klauz de cotrocesti.
      intre timp, de rusi, ne apara americanii, englezii, canadienii. nemtii ne sustin cu telefonia. :))
    • +7 (7 voturi)    
      rafinariile (Sâmbătă, 2 mai 2015, 15:28)

      Alor [utilizator] i-a raspuns lui Cristian

      Rafinariile de la Ploiesti au fost inainte de razboi sociietati mixte romano-americane ,( mai mult americane cred).
      • 0 (0 voturi)    
        si anglo olandeze (Duminică, 3 mai 2015, 13:46)

        nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui Alor

        astra romana era subsidiara firmei anglo olandeze, shell royal durch.
        astra romana avea sediul commercial in buc. cladirea de visavis de ministerul agriculturii, in coasta teatrului national, sediu operativ in campina, cu schela la boldesti prahova si rafinarie in Ploiesti. rafinaria astra.
        tot pe langa rafinaria astra, in sudul orasului, era si rafinaria standard oil.
        vega, in nord, actuala petrotel, a rompetrol, parca, cea mai bombardata. era in apropierea garii de nord.

        bombardamentele au fost facute de usaf si raf.
        us air force si royal air force.

        pagubele au fost minime. au evitat bombardarea instalatiilor principale, au urmarit mai mult sectiile de incarcare in vagoane cisterna si convoaiele de vagoane cisterne din triajul ploiesti si gara de nord.
  • -3 (13 voturi)    
    meritam si noi despagubiri (Sâmbătă, 2 mai 2015, 12:06)

    vergotti [utilizator]

    La 24 august 1944, germanii au bombardat centrul Bucurestilor distrugand din temelii urmatoarele cladiri de importanta ,adevarate monumente de arhitectura : 1.Palatul Sturdza -sediu al Ministerului de Externe din Piata Victoriei, pe colt cu bd. Iancu de Hunedoara ; 2.Casa Corpului Didactic situata pe bd N. Titulescu la intersectia cu Piata Victoriei ; 3. Teatrul National din Calea Victoriei construit de Barbu Stirbei in 1852 ( unde se afla un hotel astazi) ; 4. Palatul cu apartamentele regale ( " Casa Noua") situat in aceeasi curte cu Palatul Regal) . In plus, avarierea grava a cladirilor situate in jurul celor de mai sus care au necesitat reparatii timp de un deceniu apoi .
  • +4 (18 voturi)    
    Dar ,datoria catre Romania ?! (Sâmbătă, 2 mai 2015, 12:07)

    DEMA GOGU' [utilizator]

    Datorie ramasa din schimburile economice ,intre cele doua tari ,Germania avand catre Banca Nationala a Romaniei , o datorie de circa 18,8 mld euro ,fara dobanda, calculata de membrii Comisiei Bergier din Elvetia.
  • +9 (13 voturi)    
    ar (Sâmbătă, 2 mai 2015, 12:55)

    baronul stanganbuch [utilizator]

    trebui intrebat poporul german, eventual prin referendum, parerea lui gauck nu prea conteaza, ca nu da de la el. Tot cei care muncesc si sint cocosati cu taxe absurde ar plati, si chiar n-au nici o vina. Oricum teparis nu va primi nimic.
  • +8 (14 voturi)    
    Zicala: "Daca n-ai un bou nu-ti cumpara". (Sâmbătă, 2 mai 2015, 14:03)

    danduta [utilizator]

    Doamne fereste sa avem si noi asa bou !
    E destul rau ca avem boii nostrii (prostovanul de Ponta care invita aficanii si asiaticii la noi in tara, la AL Jazera).
    Dar si nemtii au unul... vai mama lor.
    Sa speram ca Johan nu a baut apa dupa el, ca il vad cam aiurit in ultima vreme. Cam aerian, cam cu nasul pe sus, case regale, "prima doamna", fara vot universal in diaspora, etc. Nimic bun la el.
  • 0 (8 voturi)    
    Despagubiri pe masura dezstrului! (Sâmbătă, 2 mai 2015, 18:54)

    hotnewsfil [utilizator]

    Da, Germania nazista a lasat ca mostenire distrugeri imense in Europa, a declansat razboiul in care au murit 50-60 de milioane de oameni, a provocat suferinte imense.
    Unii dintre germanii de azi considera ca ei nu trebue sa raspunda pentru acest dezastru provocat de Germania intregii omeniri, in special Europei, ei considerand ca este vorba de o raspundere personala, nu de una colectiva, mai ales a unor generatii care nu au trait in acele vremuri, generatii care sunt de buna credinta, pasnice, creatoare.
    Dar, din nefericire, poporul german si-a manifestat meteahna declansarii si primului razboi, in care au murit zecemilioane de oameni. Generatia de acum trebue sa suporte plata daunelor provocate de nazisti, ca lectie usturatore, care saii determine, pe cei de azi si de maine sa se gandeasca de zece ori inainte de a declansa o deflagratie cu consecinte imense.
    Marii strategi au dictonul : 'masurile de contracarare a consecintelor unei crize trebue sa se ia inainte de declansarea acesteia'.
    Astazi, se apreciaza ca englezii au avut o 'strategie gresita' in etapa preliminara dezvoltarii nazismului in Germanis, care a adus un nebun in fruntea statului german, pe Hitler.
    In cazul crizei economico-financiare generalizate din 2008, SUA nu a actionat preventiv, pentru a impiedeca declansarea, a actionat tarziu, dupa instalarea efectelor acesteia in intreaga lume.
    In tara nostra, Guvernul Tariceanu, ghidonat de PSD, a gresit grav ca nu a luat masuri preventive de evitare a crizei care incepuse sa se manifeste si la noi. A risipit banii pe pomeni electorale, in vederea alegerilor din 2009, la indemnul PSD.
    Criza s-a declansat din plin in 2009.
    Traian Basescu a trebuit sa ia masuri drastice pentru stoparea crizei, masuri care au lovit categoria din populatie aflata la limita subzistentei.
    Populatia saraca a trecut brusc de la 'dragoste', la 'ura' fata de fostul presedinte Basescu.
    Aceeasi populatie are sentimente mai bune fata de Tariceanu, fiindca i-a dat pomeni in 2008.
    • +2 (4 voturi)    
      Pentru Hot (Sâmbătă, 2 mai 2015, 19:57)

      adrian88000 [utilizator] i-a raspuns lui hotnewsfil

      Ai scris mult si prost. Ia o carte de istorie si vezi ce conditii i s-au impus Germaniei dupa primul razboi mondial. Apoi fa o legatura intre acele conditii si ascensiunea lui Hitler. Si la sfarsit trage o concluzie asupra ideilor tale asupra " lectiei usturatoare ".
      P.S. Sa nu-mi raspunzi decat peste cateva zile , dupa ce studiezi tema pe care ti-am dat-o !
      • -3 (3 voturi)    
        Incercati, va rog, sa fiti civilizat! (Duminică, 3 mai 2015, 6:02)

        hotnewsfil [utilizator] i-a raspuns lui adrian88000

        Va rog sa va straduiti sa nu fiti extrem impertinent si extrem de mitocan, sa comunicati civilizat cu colegii de comentarii. Va este greu, imposibil? Nu face parte din educatia dvs. familiala, scolara, cetateneasca?
        Asa vorbiti cu mama dumneavoastra, cu seful dumneavoastra?
        Daca as fi de teapa dumneavoastra, v-as spune sa 'luati' un manual de buna purtare?
        Daca mama dvs. v-ar fi adus pe lume in Siria sau in Irak, ati fi purtat cutitul si kakasnikov-ul la brau si ati facut de petrecanie celor care vi se pareau neconvenabili.
  • -2 (4 voturi)    
    Articol aparut in Revista22! (Sâmbătă, 2 mai 2015, 20:41)

    hotnewsfil [utilizator]

    Angela Merkel: Germania trebuie sa ramana sensibila la pagubele pe care le-a provocat trecut sau nazist
    Germania trebuie să rămână sensibilă în legătură cu ceea ce a făcut în perioada nazistă și daunele pe care le-a provocat altor țări, inclusiv Greciei, a declarat sâmbătă cancelarul german Angela Merkel, înainte de împlinirea a 70 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează Reuters, prleuată de Agerpres.
    Angela Merkel va vizita pe 10 mai Rusia pentru a onora memoria celor uciși în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și va depune flori la Mormântul Ostașului Necunoscut din Moscova, alături de Vladimir Putin.
    Nu va participa însă la parada militară organizată pe 9 mai în capitala Rusiei, din cauza tensiunilor cu Moscova privind anexarea Crimeii și luptele separatiste din estul Ucrainei.
    “Nu putem trage o linie sub istorie”, a spus Merkel. “Putem vedea asta în dezbaterea Greciei și în alte țări europene. Noi, germanii avem o responsabilitate specială de a fi alerți, sensibili și conștienți în legătură cu ceea ce am făcut în perioada nazistă și daunele provocate altor țări. Am o sensibilitate enormă pentru asta”, a mai spus cancelarul.
    Declarația a fost făcută înainte de împlinirea, pe 9 mai, a 70 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, și în aceeași zi în care a apărut în Süddeutsche Zeitung un interviu cu președintele Germaniei, Joachim Gauck, care se arată favorabil despăgubirii Greciei.
    "Nu suntem doar oameni care trăiesc astăzi, în această epocă, ci suntem urmaşii celor care au lăsat ca moştenire distrugeri în Europa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, inclusiv în Grecia", a spus președintele Germaniei.
    "Pentru o ţară conştientă de istoria sa, precum cea a noastră, este just să se ia în calcul posibilitatea unor despăgubiri", a mai declarat Joachim Gauck.
    -------
    Iata ca si Angela Merkel impartaseste opiniile presedintelui Gauck, refeitoare la raspunderile Germaniei de azi!
  • 0 (0 voturi)    
    la fix... (Sâmbătă, 2 mai 2015, 22:36)

    meeem [anonim]

    romania trebuie sa primeasca si ea dezpagubiri de la diverse tari... germania, rusia etc...
  • 0 (0 voturi)    
    Executii si moarte prin infometare (Sâmbătă, 2 mai 2015, 22:46)

    alias [anonim]

    ca ieri in ziua de 1 mai germanii au executat 200 de civili predati de guvernul elen.
    unui tinar care vorbea 7 limbi i s-a oferit viata de catre ofiterul geman care conducea operatiunea dar luptatorul a refuzat pentru ca in locul lui ar fi fost executat alt om.

    germania a contractat un imprumut cu grecia asa cum a contractat cu tara noastra si nu a onorat in integralitate nici unul din imprumuturile obligatorii.

    in anul 2050 germania va numara cu 10 miloane de suflete mai putin.
    poate ar trebui sa trimitem cite un sat din fiecare judet sa-i ajutam


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi