Ciocniri intre manifestanti si politie au avut loc vineri, la Milano, la cateva ore de la deschiderea oficiala a Expozitiei Universale 2015, care a generat scandaluri legate de costul sau imens, relateaza agentia DPA, citata de Mediafax.

Manifestantii, care denunta costul ridicat al organizarii expozitiei si participarea marilor companii de produse alimentare, au aruncat cu artificii si diverse obiecte. Ferestre au fost sparte si fatade ale unor cladiri afectate, potrivit agentiei Ansa.

Fortele de ordine au raspuns cu tunuri de apa.

Expozitia Universala 2015 de la Milano s-a deschis vineri si va dura pana la 31 octombrie. Aproximativ 20 de milioane de vizitatori, intre care lideri mondiali, precum presedintele francez Francois Hollande, seful statului rus Vladimir Putin si secretarul general al ONU Ban Ki-moon, sunt asteptati la expozitie.

Peste zece milioane de bilete, care costa peste 30 de euro fiecare, au fost deja vandute. Aproximativ 140 de tari vor avea pavilioane in cadrul expozitiei, iar organizatorii spera ca acest eventiment va aduce imagine Italiei si va oferi un impuls economiei acestei tari.

Joi, circa 800 de studenti de stanga si anarhisti au defilat in centrul orasului Milano, pentru a denunta organizarea expozitiei. La inceputul satpamanii, politia a efectuat mai multe operatiuni impotriva unor persoane suspectate de organizarea de proteste, printre care si patru germani.

Unul dintre cei patru germani a fost arestat, iar ceilalti trei repatriati.

"Am impiedicat persoane care nu au vrut sa demonstreze, ci sa provoace pagube la Milano si expozitiei. Speram sa facem acelasi lucru si in zilele urmatoare", a declarat joi pentru un post de radio ministrul italian de Interne Angelino Alfano.