Reprezentantul Greciei la Fondul International Monetar, Thanos Katsambas, a renuntat la pozitia pe care o detine, demisia sa urmand sa intre in vigoare in luna iunie, potrivit informatiilor aparute in presa elena si citte de Mediafax. Motivele demisiei lui Katsambas nu sunt clare.

Potrivit site-ului enikos.gr, Katsambas si-a prezentat demisia dupa o intalnire dintre ministrul elen al Finantelor, Yanis Varoufakis, si directorul executiv al FMI Christine Lagarde care a avut loc weekendul trecut la Washington.

Katsambas, care a lucrat pentru FMI intre1979-2010, a fost numit reprezentantul Greciei la insitutia financiara internationala in 2012.

Grecia, tara aflata in pragul falimentului din cauza neintelegerilor cu creditorii externi privind reformele atasate unor programe de asistenta financiara in valoare totala de 240 miliarde de euro, a pus la incercare rabdarea partenerilor externi prin refuzul repetat de a colabora cu acestia si prin anuntarea mai multor masuri populiste de natura sa diminueze veniturile la bugetul de stat.

Saptamana trecuta, mai multi reprezentanti ai guvernului de la Atena au indicat ca Grecia nu va putea sa plateasca o datorie de 450 milioane de euro catre FMI scadenta pe 9 aprilie, informatie care a fost ulterior infirmata de premierul Alexis Tsipras, si apoi de Lagarde.

Lagarde a precizat, in urma intalnirii cu Varoufakis, ca o "cooperare efectiva" este in interesul tuturor partilor si ca FMI va continua sa lucreze cu autoritatile de la Atena pentru a contribui la revenirea economiei Greciei.

De asemenea, ea a afirmat ca discutiile tehnice cu echipele autoritatilor care supravegheaza programul de bailout al Greciei vor reincepe in aceasta saptamana la Atena si la Bruxelles, ministrul grec de finante luandu-si anagajamentul ca va asigura imbunatatirea cooperararii autoritatilor elene cu oficialii europeni.