Creditorii Greciei analizeaza o noua lista de reforme propusa de guvernul de la Atena

de Alina Neagu     HotNews.ro
Duminică, 29 martie 2015, 16:50 Actualitate | Internaţional

Creditorii Greciei analizează în acest weekend o nouă listă de reforme înaintată de guvernul de la Atena pentru a determina dacă măsurile propuse sunt suficiente pentru deblocarea ultimei tranşe din împrumutul de 240 miliarde de euro acordat în 2010, în valoare de 7 miliarde de euro.

Reformele propuse vineri, care vizează, printre altele, măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, accelerarea privatizărilor şi majorarea taxelor pentru băuturile alcoolice şi ţigări, sunt menite să crească veniturile la bugetul de stat cu 3 miliarde de euro, potrivit autorităţilor elene, relatează BBC, citat de Mediafax.

Aceasta este a doua listă de reforme pe care Grecia a prezentat-o principalilor creditori externi (Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional) în decurs de o lună, după ce prima listă a fost aspru criticată de miniştrii de Finanţe din zona euro, din cauza lipsei unui plan detaliat pentru revitalizarea economiei elene.

Noile măsuri vor fi analizate în acest weekend, o decizie în privinţa deblocării de noi fonduri pentru Grecia fiind aşteptată săptămâna viitoare.

Între timp, agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a coborât vineri calificativul acordat Greciei cu trei trepte, de la B la CCC, pe fondul temerilor că statul elen ar putea intra curând în incapacitate de plată.

Grecia nu se poate finanţa pe pieţele externe din cauza costurilor mari, care reflectă lipsa de încredere din partea investitorilor în economia ţării, iar creditorii statului refuză să deblocheze ultima tranşă din împrumutul acordat în 2010 în lipsa unui plan solid de reforme din partea guvernului condus de Alexis Tsipras.

Potrivit economiştilor, statul elen ar putea rămâne în doar câteva săptămâni fără bani pentru plata datoriilor.










1242 vizualizari
  • +1 (1 vot)    
    Ce mai lista? (Duminică, 29 martie 2015, 16:27)

    Raju [utilizator]

    De ani de zile se trimit asemenea liste de la Atena, toate copiate si schimbata doar data!!! Se fac mereu liste noi dar reformele sociale si politice se vor mai discuta ani si ani de trecutele, prezentul si viitoarele guverne. Eu personal nu cred ca cineva in Europa mai are rabdare si bani sa finanteze o asemenea parodie de societate.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version