Prabusirea avionului Tupolev in care si-a pierdut viata presedintele Lech Kaczynski: Polonia pune sub acuzare doi controlori de trafic din Rusia

de R.M.     HotNews.ro
Vineri, 27 martie 2015, 20:24 Actualitate | Internaţional

Parchetul militar polonez a confirmat vineri ca, in opinia sa, principalii vinovati pentru prabusirea avionului presedintelui Lech Kaczynski in 2010, sunt controlorii de trafic din Rusia, anuntand totodata punerea acestora sub acuzare, scrie AFP.

Unul dintre controlorii aeroportului Smolensk, unde Tupolevul 154 s-a prabusit, pe o ceata densa, ucigandu-l pe presedinte, sotia sa si 94 de oameni, printre care inalti responsabili politici si militari polonezi, "este acuzat ca a provocat pericolul direct al unei catastrofe aeriene", a declarat seful parchetului, Ireneusz Szlag.

"Un al doilea este acuzat ca a provocat neintentionat o astfel de catastrofa", capat de acuzare pasibil in Polonia de inchisoare de la 6 luni la 8 ani.

Cei doi, cetateni rusi, "vor face obiectul demersurilor" pentru a putea raspunde la capetele de acuzare si pentru a fi interogati in calitate de suspecti, a declarat Szlag. Acesta a refuzat sa ofere alte precizari, mentionand ca parchetul nu doreste "sa-si joace toate cartile".

Procurorii au prezentat presei un raport realizat de experti care confirma erorile comise de pilotii polonezi, care au incalcat mai multe proceduri incercand sa aterizeze in conditii atmosferice potrivnice.

La aproape cinci ani de la catastrofa din 10 aprilie 2010, teoriile complotiste circula in continuare in Polonia, in special in randul partidului conservator PiS al lui Jaroslaw Kaczynski, fratele geaman al presedintelui ucis.

Delegatia poloneza ar fi trebuit sa asiste la Katyn, in apropiere de Smolensk, la ceremoniile care marcau 70 de ani de la masacrarea catorva mii de ofiteri polonezi luati prizonieri de Armata Rosie.

Epava Tupolevului se afla in continuare la Smolensk si Moscova refuza sa o restituie Poloniei, in ciuda insistentei Varsoviei, afirmand ca ancheta continua in Rusia.










7555 vizualizari
  • +1 (9 voturi)    
    ? (Vineri, 27 martie 2015, 22:15)

    srpc [utilizator]

    Procurorii au prezentat presei un raport realizat de experti ce confirma erorile comise de pilotii polonezi, care au incalcat mai multe proceduri incercand sa aterizeze in conditii atmosferice potrivnice. Unde e vina rusilor, totusi?
    • 0 (6 voturi)    
      Greu de spus (Sâmbătă, 28 martie 2015, 0:07)

      Soljenitin [utilizator] i-a raspuns lui srpc

      Greu de spus. Capitanul aeronavei a decis incercarea aterizarii si poarta, asadar, responsibilitatea pentru asta.

      ATC rus cred ca i-a dat metarul, deci capitanul stia de conditiile meteo.
      • +1 (1 vot)    
        Avionul Tupolev (Sâmbătă, 28 martie 2015, 11:26)

        Medina [anonim] i-a raspuns lui Soljenitin

        Din cutiile negre, citite la 8 ore dupa prabusire, se auzea clar vocea presedintelui Poloniei :”Ce aia rusii astia ..........Da-te deoparte ( se adreseaza pilotului care a refuzat aterizarea) sa intru eu la mansa ...........si asta dupa ce, in trei randuri, controlorii de zbor le-au interzis coborarea din cauza cetii dense de taiat cu cutitul .
    • -3 (3 voturi)    
      Probabil nu au respectat legislația poloneză :) (Sâmbătă, 28 martie 2015, 0:14)

      Harald [utilizator] i-a raspuns lui srpc

      La modul serios, Lech Kaczynski s-a dus acolo sfidându-i pe ruși. Când președintele Ungariei vine în vizită sfidând România nu ne place nici nouă. Tot așa nu le-a plăcut nici rușilor.

      Iar la condițiile meteo de la fața locului, aeronava ar fi fost redirecționată spre alt aeroport în orice țară civilizată. Lech Kaczynski a pus pariu cu destinul și a pierdut.
  • 0 (2 voturi)    
    Adevărul o fi că... (Sâmbătă, 28 martie 2015, 3:18)

    unu mic [anonim]

    ăștia de dinaintea mea sunt troli kaghebiști și că eu nu am niciun interes în a crede că Katyn 1940 = Smolensk 2010.

    Pentru că sunt ROMÂN; n-am nici cum, nici de ce să am vreun interes în această direcție. Doar spirit de observație
    și grijă...
  • 0 (0 voturi)    
    De ce (Sâmbătă, 28 martie 2015, 21:31)

    adrian88000 [utilizator]

    nu dau epava avionului ?
    Parca a fost o problema cu inaltimea la care zbura avionul. Inaltimea reala era mult mai mica dacet cea
    pe care o credeau pilotii .Asa era ?


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă