VIDEO Tariceanu, la Bruxelles: Comisia Europeana sa evalueze progresele Romaniei si sa pregateasca terenul pentru eliminarea MCV

de V.M.     HotNews.ro
Joi, 26 martie 2015, 20:57 Actualitate | Politic

Mecanismul de Cooperare si Verificare a devenit o tinta in miscare, iar Comisia Europeana ar trebui sa evalueze progresele "sensibile" facute de Romania pentru a pregati terenul in vederea eliminarii acestui instrument, a declarat, joi, la Bruxelles, presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, potrivit Mediafax.

"Noi consideram ca in momentul de fata MCV, care ar fi trebuit sa functioneze pe o perioada limitata, a devenit un fel de tinta in miscare care, pe masura ce ne apropiem de el, se departeaza. Si de aceea, sugestia mea, pe care vreau s-o fac, sigur, si autoritatilor Comisiei este sa stabilim o modalitate de evaluare clara a progreselor care au fost facute pe cele patru benchmark-uri din cadrul MCV. Acest assessment (evaluare - n.r.) ar trebui facut in Romania de catre Comisie in asa fel incat sa putem pregati terenul pentru incheierea acestui dispozitiv care a fost pus in functiune in momentul aderarii Romaniei la Schengen (la UE - n.r.)", a declarat, joi, presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, intr-o conferinta de presa comuna cu presedintele Parlamentului European, Martin Schulz.

In opinia lui Tariceanu, Romania si-a atins tintele la care s-a angajat, iar progresele facute in domeniul justitiei si al statului de drept sunt "sensibile, apreciate si ele fac parte din evaluarile Comisiei si sunt apreciate ca atare". "Prin urmare mi s-ar parea logic si normal sa mergem catre aceasta faza de incheiere a Mecanismului pentru a nu considera ca Romania este - si, bineinteles, si Bulgaria, dar eu vorbesc in primul rand pentru tara mea - sa nu consideram ca exista o discriminare intre Romania si celelalte tari membre ale UE", a spus Calin Popescu-Tariceanu, aflat intr-o vizita la Bruxelles.

Rugat sa dea o definitie a MCV in fata lui Martin Schulz, Tariceanu a explicat ca, initial, Mecanismul de Cooperare si Verificare a fost stabilit ca un instrument tehnic, dar pentru a masura progresele in domeniul justitiei, al statului de drept.

"Din pacate, ceea ce am observat este ca incet, incet el a inceput sa fie folosit ca un instrument, sa zicem, cu caracter politic", a spus presedintele Senatului, adaugand ca "problema de fond rezida, in principal, la Comisie care ar trebui sa gaseasca o modalitate de a pregati terenul pentru decizia politica care este la nivelul Consiliului".

"Cred ca este si o componenta politica, din pacate, n-ar fi trebuit sa fie si, tocmai de aceea, consider ca, daca aceasta componenta politica este avuta in calcul, chiar daca nu este recunoscuta, atuncea sigur ca se creeaza o discriminare cu care nu putem sa fim de acord", a mai spus Tariceanu.



***

Ultimul raport MCV pentru Romania a fost publicat pe 28 ianuarie. Tonul general a fost pozitiv, dar au existat si critici, in special referitoare la Parlamentul Romaniei.

Documentul noteaza ca "au existat sperante ca noul Statut al deputatilor si senatorilor, adoptat in iulie 2013, sa introduca o abordare mai sistematica si mai coerenta, in concordanta cu principiul egalitatii in fata legii. Cu toate acestea, anul 2014 a continuat sa fie caracterizat de intarzieri in ceea ce priveste admiterea si respingerea cererilor formulate de organele de urmarire penala in vederea ridicarii imunitatilor deputatilor si senatorilor".

"Rapoartele MCV au aratat, de asemenea, necesitatea ca aceste decizii sa fie motivate. Criteriile pe baza carora cererile sunt admise sau respinse sunt in continuare neclare si nu sunt comunicate organelor de urmarire penala", se mai precizeaza in document.

Dupa publicarea raportului, Comisia Europeana a anuntat ca urmatorul raport MCV pentru Romania va fi prezentat, probabil, peste un an, pentru a oferi Bucurestiului ragazul necesar pentru a putea da curs recomandarilor sale si pentru evalua rezultatele tangibile obtinute.

"Consensul cu privire la necesitatea reformelor si convingerea ca progresele sunt tot mai solide castiga din ce in ce mai mult teren, iar aceasta tendinta trebuie acum mentinuta. Comisia asteapta cu interes sa continue colaborarea stransa cu Romania pentru a asigura indeplinirea obiectivelor MCV si a monitoriza recomandarile incluse in raportul adoptat astazi. Urmatorul raport oficial va fi probabil prezentat in termen de aproximativ un an", potrivit unui comunicat al CE.

Executivul de la Bruxelles considera ca procesul de monitorizare in cadrul MCV, oportunitatile oferite de fondurile UE si dialogul constructiv cu Comisia si cu numeroase state membre continua sa reprezinte "un sprijin valoros" pentru consolidarea reformelor in Romania.

"Pana la publicarea unui nou raport, Comisia va monitoriza indeaproape si pe o baza permanenta progresele inregistrate, prin intermediul unor misiuni periodice, precum si printr-un dialog frecvent cu autoritatile romane si cu alte state membre", a precizat CE.

Totodata, prim-vicepresedintele CE, Frans Timmermans, a declarat: "Continuand impreuna in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare, care se bucura de sprijinul neechivoc al cetatenilor, Comisia isi va mentine sprijinul fata de eforturile Romaniei de a obtine rezultate in ceea ce priveste independenta numirilor in functii de conducere din sistemul judiciar, finalizarea initiativelor legislative in curs si combaterea sistematica a coruptiei".

Ulterior publicarii MCV, parlamentarii romani au respins, in ultimele doua luni, trei cereri privind ridicarea imunitatii.

Dupa ce miercuri Senatul a respins cererea DNA de incuviintare a arestarii preventive a senatorului PSD Dan Sova, un oficial al Comisiei Europene a transmis Mediafax ca CE asteapta o implementare consistenta si substantiala a recomandarilor din raportul privind Mecanismul de Cooperare si Verificare .

"Asteptam o implementare consistenta si substantiala a recomandarilor noastre (din cadrul MCV - n.r.). Raportul MCV din 2015 a notat faptul ca deciziilor din Parlament privind permisiunea ca procurorii sa-i trateze pe parlamentari ca pe oricare alti cetateni par a le lipsi criteriile obiective", a precizat sursa citata.

Totodata, Ambasada Olandei la Bucuresti a precizat, la solicitarea Mediafax, ca are incredere ca Romania si institutiile sale "iau in considerare recomandarile din rapoartele MCV".










1872 vizualizari
  • +9 (9 voturi)    
    Tupeu de borfaş. (Joi, 26 martie 2015, 20:56)

    Kentt [utilizator]

    Borfaş cu papion.
  • +9 (9 voturi)    
    paparuda (Joi, 26 martie 2015, 21:01)

    Snitzelvienez [utilizator]

    asta cred ca trebuie inchis la balaceanca
  • +9 (9 voturi)    
    Tupeuriceanu (Joi, 26 martie 2015, 21:03)

    dtor [anonim]

    Este definitia tupeului in persoana
  • +9 (9 voturi)    
    Asta vrea superimunitate si in Europa (Joi, 26 martie 2015, 21:03)

    Locke Lamora [utilizator]

    Nu e prost deloc comunistul asta batran infect.
  • +12 (12 voturi)    
    Cata ipocrizie in acest individ.... (Joi, 26 martie 2015, 21:03)

    Lucky1 [utilizator]

    Tocmai el se mira de MCV? El care a girat, din inalta functie, pe care absolut nemerita o detine, de presedinte al Senatului. Ce caracter oribil, simt cum mi se intoarce stomacul pe dos.
    Trebuie terminat odata pentru totdeauna cu aceste specimene, care nu fac decat deservicii tarii, pagube mai mari chiar decat le-ar face un dusman extern declarat.
    Si pentru aceste crime asupra natiunii este generos rasplatit si traiaste aparat de protectia imunitatii in cardasie cu ceilalti corupti ai Parlamentului
  • +9 (9 voturi)    
    un om intre oameni (Joi, 26 martie 2015, 21:22)

    Francisc 1 [utilizator]

    credibil individ ,au cazut aia in cur!
  • +9 (9 voturi)    
    Daca o zicea altul poate se uitau la el dar cu.... (Joi, 26 martie 2015, 21:24)

    Excelsior [utilizator]

    ...acest paduche sigur efectul este contrar!
  • +1 (1 vot)    
    Sa-i multumim! (Joi, 26 martie 2015, 21:42)

    marvio [utilizator]

    La linkul fb de mai jos ii puteti "multumi" lui Tariceanu pentru aportul adus de el ieri si o mare parte din senatori la un raport MCV mai favorabil Romaniei:
    https://www.facebook.com/tariceanu
  • +3 (3 voturi)    
    Festina lente (Joi, 26 martie 2015, 21:44)

    ipolitic [utilizator]

    desi Tariceanu are dreptate. Dupa giumbuslucul din Senat cu votul Sova, ce sens mai are orice MCV?
    Pot sa stea pe cap cei din Bruxelles, noi rezistam eroic la orice tentativa de modificare a genelor natiunii. Pardon, a genelor politicienilor natiunii..


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică