Jucatorii unei echipe suedeze de fotbal din divizia a 3-a au scapat cu viata dupa ce au renuntat in ultima clipa sa cumpere bilete la cursa Barcelona-Dusseldorf a Airbusului care s-a prabusit marti in Alpii francezi, scrie AFP.

Aceasta echipa, Dalkurd FF din Borlange - clubul comunitatii kurde din Suedia, urmarit de suporteri din diaspora kurda din toata lumea - a vrut initiat sa ajunga in Suedia cu zborul companiei Germanwings, dupa un stagiu efectuat in Catalonia.

Dar, cand au ajuns pe aeroport, jucatorii si antrenorii au renuntat la acest zbor din cauza faptului ca ar fi trebuit sa astepte prea mult pe aeroportul din Dusseldorf, in Germania. Acestia au luat in cele din urma ultimele locuri disponibile la trei curse diferite cu escala in Zurich si Munchen.

"Pentru toti cei care au incercat sa ne contacteze in ultimele ore, suntem acasa si totul e bine. A fost alt avion. Sa se odihneasca in pace", a scris pe Twitter portarul Frank Pettersson.

Directorul sportiv Adil Kizil a povestit povestit pentru cotidianul Aftonbladet ca au avut noroc: "Ar fi trebuit efectiv sa luam acel avion".

"Erau patru avioane care au plecat la acea ora si care au zburat spre nord, trecand pe deasupra Alpilor. Patru avioane si noi am avut jucatori in toate celelalte trei. Putem spune ca am avut mult, mult noroc", a afirmat el.

Numerosi germani si spanioli, dar si turci figurau printre cele 150 de persoane aflate la bord, inclusiv membrii echipajului.