Tsipras i-a scris lui Merkel ca Greciei ii este "imposibil" sa-si plateasca datoriile

de G.S.     HotNews.ro
Luni, 23 martie 2015, 12:21 Actualitate | Internaţional

Tsipras, intre presiunea Syriza si cea a creditorilor internationali
Foto: Agerpres/AP
Premierul elen Alexis Tsipras i-a scris saptamana trecuta un mesaj cancelarului german Angela Merkel in care a avertizat-o ca Greciei  ii va fi "imposibil" sa-si plateasca obligatiile in urmatoarele saptamani fara ajutor financiar, a confirmat guvernul de la Atena luni, potrivit Reuters. Intr-o alta scrisoare de pe 15 martie el ii mai transmisese lui Merkel ca Grecia va fi fortata sa aleaga intre plata datoriilor, mai ales catre Fondul Monetar International, si cheltuielile sociale.

Purtatorul de cuvant al Executivului de la Atena a spus luni ca vizita lui Tsipras la Atena, prima oficiala, nu va atinge acest subiect, in conditiile in care scrisoarea a fost trimisa duminica trecuta si deja a dus la o intalnire intre Tsipras si liderii UE.

"A existat o scrisoare in care s-a scus, mai mult sau mai putin, ce am tot afirmat saptamana trecuta - ca exista o problema de lichiditate si ca sunt necesare initiative poplitice, a spus Gabriel Sakellaridis  pentru Mega TV. Intrebat daca exista pericolul ca Atena sa alega intre salarii si plata datoriilor, Sakellaridis  a declarat ca "nu este o amenintare, este o realitate".

In scrisoare, Tsipras a dat vina pe Banca Centrala Europeana pentru incapacitatea Greciei de a se imprumuta pe termen scurt ca si pe refuzul autoritatilor de bailout din zona euro de a da drumul la bani inainte ca Atena sa adopte o noua serie de reforme, a scris Financial Times.

"Ar trebui sa fie clar ca restrictiile speciale ale BCE, combinate cu intarzieri in deblocarea finantarii vor face imposibil pentru orice guvern sa-si plateasca datoriile".

Premierul elen a sustinut ca tara sa este deplin dornica sa-si respecte obligatiile cu buna credinta si lucrand impreuna cu partenerii sai. Dar, a avertizat-o el pe Merkel, daca nu vom reusi sa facem rost de finantare pe termen scurt se va ajunge la probleme mult mai mari.

Tsipras a spus ca plata datoriilor va duce la o deteriorare abrupta a situatiei intr-o Grecie deja cu probleme sociale, "o perspectiva la care nu voi asista imperturbabil".


Citeste mai multe despre   











[P] JYSK Romania plateste 15 lei / zi pentru tichetele de masa ale angajatilor sai

JYSK Romania, parte a grupului scandinav JYSK Nordic, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilier si decoratiuni interioare din Europa, a majorat, incepand cu data de 1 decembrie 2016, valoarea tichetelor de masa acordate angajatilor sai. Astfel, valoarea nominala a unui tichet de masa a ajuns la 15 lei, suma maxima prevazuta de lege.
8185 vizualizari
  • +23 (25 voturi)    
    Intaiul Mincinos Grec (Luni, 23 martie 2015, 12:41)

    un domn [utilizator]

    spera ca printr o "lacrimogena" sa gaseasca un fraier..."mana intinsa care nu spune o poveste nu primeste mila"...filantropica...he he mazeta...il creditezi tu pe Tzeparis ? sau sheftu Phutin ?
  • +26 (26 voturi)    
    cu masina in zid (Luni, 23 martie 2015, 12:54)

    bogdan1477 [utilizator]

    Clownul asta nu stie saracul cum sa se mai opreasca. Dupa ce a promis populatiei marea cu sarea si a observat ca realitatea din teren e alta, acu nu prea mai gaseste cale de intoarcere. Se indreapta cu masina spre zid, si din mindrie prosteasca sau orgoliu, in loc sa frineze accelereaza. Poate ca e mai bine asha. Gexit-ul va fi un exemplu bun pentru ceilalti copii razvratiti ai UE, care vor vedea ce fain e sa iesi de sub umbrela uniuniii europene.
    • +9 (9 voturi)    
      poate (Luni, 23 martie 2015, 13:27)

      minunat [anonim] i-a raspuns lui bogdan1477

      vor inlocui moneda europeana cu moneda euro-asiatica
      • 0 (0 voturi)    
        si ce daca? (Joi, 2 aprilie 2015, 10:54)

        bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui minunat

        Crezi ca inlocuind moneda vor trai mai bine?
    • +1 (3 voturi)    
      faci aluzie la italia si spania cumva :) (Luni, 23 martie 2015, 13:36)

      snowflake [utilizator] i-a raspuns lui bogdan1477

      :)
      • +3 (3 voturi)    
        astea (Luni, 23 martie 2015, 20:30)

        baronul stanganbuch [utilizator] i-a raspuns lui snowflake

        doua nu ies din ue, nu sint italienii si spaniolii atit de timpiti ca gretzii. Asa cum toata lumea stie, gretzii se cred tare smecheri, dar de fapt sint doar prosti, si anume cei mai prosti din europa.
        • 0 (0 voturi)    
          Cum pot ei sa fie cei mai prosti cand... (Marţi, 24 martie 2015, 11:12)

          mcris [utilizator] i-a raspuns lui baronul stanganbuch

          ...salariul minim in Grecia este 684 de Euro/luna, iar in Romania de 157/luna?
          http://assets3.neurope.eu/sites/default/files/styles/775x432/public/mw_map_eur_january_2013.png?itok=kguYLs_a
          • 0 (0 voturi)    
            Asha si? (Joi, 2 aprilie 2015, 11:01)

            bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui mcris

            Cam cit crezi ca va deveni salariul minim in Grecia daca iese din UE?
      • 0 (0 voturi)    
        Nu (Joi, 2 aprilie 2015, 11:00)

        bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui snowflake

        Fac aluzie la Ungaria

        Spania si-a aplicat lista de reforme, suferind puternic citiva ani si acum deja se apropie de finalul crizei. Italia la fel. Nu mai e tara in UE cae sa vina lunar cu liste noi de reforme pe care sa nu le aplice niciodata.
    • +14 (14 voturi)    
      El stie foarte bine... (Luni, 23 martie 2015, 14:00)

      math [utilizator] i-a raspuns lui bogdan1477

      ...ca imperialistii, daca se mobilizeaza au timp sa mute zidul in alta parte. UE este o mare catastrofa, nu mai poti sa furi oricat si oricum.

      Problema este ca politicieni corupti si vuvuzelele lor incearca sa creeze un curent antioccidental si antiamerican. Vezi Ungaria, Grecia, Moldova,,,, Toti fiind bineinteles mangaiati pe cap de Putin.
    • +5 (7 voturi)    
      Clownul versus lasi cu tiparnita (Luni, 23 martie 2015, 14:02)

      Marian74 [utilizator] i-a raspuns lui bogdan1477

      Clowul asta stie ca baietii ailalti au o tiparnita de bani f. productiva si vrea si el o parte. Baietii cu tiparnita sunt prea lasi sa-si recunosca esecul asa ca grecu' merge la cacialma. Grexit? Nu exista procedura de a iesi sau a fi dat afara din EU. Baietii care au facut EU au fost asa de optimisti ca nu s-au gandit chiar asa departe.
      • +7 (9 voturi)    
        Grecia TREBUIE sa Devina colonie UE (Luni, 23 martie 2015, 14:37)

        un domn [utilizator] i-a raspuns lui Marian74

        e necesar acest exemplu....20 ani de acum inainte fiecare familie din UE sa aiba concediu gratuit in Grecia...
        • 0 (0 voturi)    
          Ai gindit mult? (Sâmbătă, 4 aprilie 2015, 12:45)

          bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui un domn

          Ai gindit mult pina sa scoti aberatia asta?

          las ca in 2 saptamini iese Grecia din zona euro si UE, si o sa vezi pe viu ce de ciini cu colaci in coada vor sburda prin Grecia libera si independenta.
      • 0 (0 voturi)    
        Care tiparnita? (Sâmbătă, 4 aprilie 2015, 12:49)

        bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui Marian74

        Tiparnita nu se foloseste pentru a acoperi traiul bun pe datorie. Tiparnita se foloseste pentru a injecta, prin banci, mai multi bani pe piata. Asha o foloseste si SUA, si Japonia, si UK, si UE. Nu pentrru a acoperi deficite de 10% din PIB sau pentru a plati datorii suverane. Pentru simplul fapt ca deficitul sau datoria platite prin tiparire aduc beneficii doar aluia caruia-i platesti datoria, nu tuturor. Da' na, e la moda zilele astea ca tot poporul sa-si dea cu parerea despre politici monetare...
  • +9 (9 voturi)    
    acolo vrea el sa duca tara (Luni, 23 martie 2015, 13:14)

    snowflake [utilizator]

    Degeaba incearca sa caute vinovati in alta parte , vinovatii petru starea in care se afla Grecia acum sunt in Grecia pornind de la liderii politici si terminand cu alegatorii.
    Cum sa nu ai deficite si datorii bugetare uriase cand se platesc 14 salarii si pensii pe an angajatilor de la stat.
  • +12 (12 voturi)    
    Ajutor umanitar (Luni, 23 martie 2015, 13:24)

    Daniels22026 [utilizator]

    De ce n-a spus Tsipras adevarul in timpul campaniei electorale? De ce a mintit alegatorii ca ar avea solutii pentru iesirea Greciei din criza? A mai si amenintat ca va sterge datoriile Greciei din pix, pentru ca asa vrea el si poporul grec majoritar. Cum mai poate ajuta cineva Grecia cu bani ce nu vor mai fi returnati?!

    Iar acuma, daca recunoaste realitatea, de ce mai cere Tsipras bani? As intelege sa declare stare de urgenta (necesitate, etc.) si sa ceara ajutor umanitar pentru tara sa. Dar el cere bani. Cu mult tupeu. O tara in general, lovita de vreo catastrofa, cere ajutor international prin declaratii grave, pline de dramatism. Dar Tsipras cere cu tupeu si direct bani. Asa crede el ca isi ajuta poporul. Popor care, fie vorba intre noi, numai de virtuti si smerenie nu a dat dovada in ultimul timp. Grecii ca popor, il merita pe Tsipras, ales perfect democratic. Mi-e mila doar de grecii seriosi, care isi fac prea putin auzit glasul in turma de descreierati.
    • +9 (9 voturi)    
      uzo in exces e la fel ca votca (Luni, 23 martie 2015, 14:38)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui Daniels22026

      grecii de rand..sorbea aburii de uzo ai Tzeparului
  • +8 (8 voturi)    
    Domnu Tseparis... (Luni, 23 martie 2015, 14:19)

    Maica Reteza [utilizator]

    Adică poți plăti ori către fondul monetar, ori către ajutoare sociale, nu ambele, și o pui pe madam Merkel să aleagă?
    Păi ți-ai cam dat foc la valiză... Ai văzut că madam Merkel nu vede cu ochi blânzi nici măcar asistența socială de prin Franța, Spania sau Italia. Crezi că o convingi să păsuiască niște atârnători din Grecia numai așa, pentru că i-a lovit astenia de primăvară?
    • 0 (0 voturi)    
      N-ai priceput nimic. (Sâmbătă, 4 aprilie 2015, 12:54)

      bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui Maica Reteza

      Doamna Merkel are ceva impotriva asistentei sociale pe datorie. Asistenta sociala este la greu si in Germania, este la greu si in tarile nordice. Dar e asistenta sociala pe banii colectati, nu asistenta sociala pe datorie. Nu e cu nimic gresit sa platesti impozite mari si sa beneficiezi de protectia statului. E doar o optiune a poporului respectiv. Iar Canada, Suedia, Olanda, Danemarrca, etc. Da' nu e asistenta sociala pe banii altora.

      Cam asta nu vrea Merkel sa plaeasca: al 14-lea salariou al grecului pe banii muncitorului neamt.
  • +8 (8 voturi)    
    Un alt clown. (Luni, 23 martie 2015, 14:24)

    ana-pat [utilizator]

    Nu pot sa uit cum dl. Geoana si ai lui, ne dadeau in campania electorala comentind laudativ exemplul Greciei. Un alt clown....
  • +5 (5 voturi)    
    Cind i-au pacalit pe nemti ?cand au cerut ajutor (Luni, 23 martie 2015, 15:03)

    andreesanu [utilizator]

    Grecoteii nu se dezmint i-au pacalit pe nemti pe UE ,le-au papat banii iar acum le-o spun in fata -nu avem cum va restitui imprumutul . Dar cu programul de redresare prezentat mai ieri cum e Tsipras ???.
    Astia trebuie bagati in origine ,lasati sa crape de foame.
    Citiva grecotei s-au imbogatit si-au maritat averile de miliarde de euro in paradisuri,iar prostimea moare de foame. Tsipras se tine bat ca are oferta rusului conditionata doar de ceva baze militare in Mediterana.
    S-a dus pe apa sambetii linistea in Mediterana .
    • +3 (3 voturi)    
      Nu merita mila astia (Luni, 23 martie 2015, 19:20)

      EdDantes [anonim] i-a raspuns lui andreesanu

      Aveti ceva ceva dreptate, dar numai partial. La veselia generala au participat toti grecii, nu numai politicienii. Sunt un popor de janghine, nu au nimic in comun cu stramosii lor. O duc si acum foarte bine, veniturile oricarui grec sunt de trei ori mai mari decat ale unui roman, proportional cu functia, dar ei vor mai mult si moca, fara sa miste un deget. Prostimea nu moare de foame nicidecum, au renuntat la o cafea din cele 5 zilnice si au schimbat marca de tigari, atat.
  • +4 (4 voturi)    
    In fiecare an (Luni, 23 martie 2015, 15:24)

    Acvila Neagra [anonim]

    rusii se intalnesc in Grecia pentru regate de ambarcatiuni cu vele. Vin sute de ambarcatiuni si aproape fiecare participant are o afacere prin Grecia.
    In afara de asta grecul joaca la doua capete de mult timp. Ba socialisti, ba liberali...
    Cred ca "Clovnul" mizeaza pe acest lucru si profita de avantajul pozitiei geografice. Imaginati-va o Grecie aliata cu Rusia...
  • +5 (5 voturi)    
    Bai ce tupeu . . . (Luni, 23 martie 2015, 16:02)

    Vali Cel Batran [utilizator]

    . . . au grecii astia. Daca nu ne dati voi bani sa va platim alte datorii, noi nu vom plati ca nu avem! Clar ca buna ziua! Va platim cu banii vostri! Ca in Republica lui Caragiale. Ni meni nu va trebui sa isi plateasca datoriile!
  • +3 (3 voturi)    
    Adio Zorba (Luni, 23 martie 2015, 19:49)

    krampus [utilizator]

    Guvernul Greciei cere mereu mai mult si intr-o forma din ce in ce mai neamicala. Pe de o parte cere, pe de alta ameninta. Pina la urma totul se reduce la incredere si cine are incredere in Tsipras ?! Ministri cu mutre de golani, sarutari spre Moscova, injuraturi spre Bruxelles, alianta comunisto fascista - e vremea pentru Grexit.
    • +4 (4 voturi)    
      intai 20 de ani (Luni, 23 martie 2015, 22:22)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui krampus

      colonie UE si apoi exit...cu sau fara greatza


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri