Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Schulz: Uniunea Energetica, de maxima importanta pentru Ucraina si pentru securitatea energetica a UE

de Ionut Baias     HotNews.ro
Vineri, 20 martie 2015, 5:48 Actualitate | Internaţional

Presedintele PE, Martin Schulz, considera ca Uniunea Energetica este de importanta maxima atat pentru sustinerea Ucrainei, cat si pentru siguranta energetica a Uniunii Europene pe termen lung, el solicitand intensificarea actiunilor in acest domeniu deoarece s-a pierdut suficient de mult timp, potrivit Mediafax.

Martin Schulz a a declarat, joi, in cadrul Consiliului European, ca un domeniu in care Kiev ar putea primi mai mult sprijin este securitatea energetica, spunand ca trebuie sa se dea dovada de solidaritate prin cresterea fluxurilor inverse de gaze pentru Ucraina.

El a adaugat ca Parlamentul European saluta acordul in urma discutiilor trilaterale privind gazele, desfasurat la Bruxelles, cu privire la solutia temporara a aprovizionarii cu gaze catre Ucraina pana la sfarsitul lunii martie.

"Cu toate acestea, este nevoie de o solutie pe termen lung pentru a asigura livrarea gazului rusesc pentru Ucraina si statele membre ale UE ar trebui sa dea dovada de solidaritate prin cresterea fluxurilor inverse pentru Ucraina. Cu toate acestea, atat pentru Ucraina, cat si pentru securitatea energetica a UE pe termen lung, crearea Uniunii Energiei este de maxima importanta¬, a spus Schulz.

El a spus ca, in primul rand, pe plan extern, trebuie ca UE sa faca mai mult pentru a-si diversifica furnizorii de petrol si gaze si sa actioneze unitar atunci cand are de-a face cu terte parti.

Presedintele PE a adaugat ca, depinzand doar de anumiti furnizori, unii dintre ei dominanti si nesiguri, cum ar fi Rusia, statele europene sunt  predispuse unor amenintari de blocare a rutelor de aprovizionare cu energie.

"Pe termen scurt, prin urmare, ar trebui sa ne conectam la cat mai multi furnizori diferiti daca este posibil, in special in sud-estul Europei. Iar pe termen lung, noi ar trebui sa reducem importurile de energie. Europa este cel mai mare importator de energie din lume. Mai mult de jumatate din energia noastra provine din tari terte. Acest lucru ne costa 400 de miliarde de euro pe an!¬, a spus Schulz.

El a adaugat ca, pe plan intern, trebuie sa se reduca nevoile energetice prin prioritizarea eficientei energetice.

"Cea mai ieftina si mai curata energie este cea care nu este consumata in primul rand. In plus, noi trebuie sa crestem si sa diversificam productia noastra de energie proprie intr-un mod inteligent si prietenos cu clima. Solidaritatea trebuie sa fie un sprijin al politicii noastre energetice. Numai prin conectarea completa la conductele noastre interne si retele, ne putem asigura ca energia noastra poate circula liber in Europa, precum ca va ajunge in locul unde este cea mai mare nevoie la preturi echitabile¬, a mai spus Schulz.

Potrivit presedintelui PE, energia la preturi accesibile este vitala pentru pastrarea industriei si pentru pastrarea cetatenilor europeni in siguranta deoarece foarte multi oameni din Europa nu pot plati factura de electricitate sau nu isi pot permite sa isi incalzeasca casele in timpul iernii.

"Combaterea saraciei energetice trebuie sa fie in partea de sus a agendei fiecarui guvern. In loc de a plati miliarde pe energie provenind din afara Uniunii noastre este cu siguranta de preferat sa se creeze locuri de munca si crestere economica, investind banii intr-o uniune de energie¬, a mai spus Martin Schulz.

Potrivit presedintelui PE, Comisia Europeana estimeaza ca un trilion de euro vor trebui investiti in sectorul energetic al UE pana in 2020, iar acesti bani trebuie cheltuiti intr-un mod inteligent, astfel incat sa se poata atinge obiectivele stabilite, in primul rand crearea de locuri de munca si crestere economica.


























Material sustinut de BCR

VIDEO Antreprenor StartUp Nation / Fondatorul Scolii de Bijuterie Contemporana: Eu nu vin la serviciu, eu vin in propriul meu atelier, in care imi exprim ideile. Ceea ce misca industria asta sunt ideile, nicidecum cifrele

David Sandu s-a ocupat de designul de bijuterii de cand era copil si a invatat pe cont propriu tot ceea ce stie. Assamblage - Scoala de Bijuterie Contemporana a aparut drept consecinta a acestei pasiuni. David face parte dintr-o industrie creativa emergenta, insa atat el, cat si cei care au trecut in ultimii 7 ani pe la bancurile de lucru ale scolii sale se vad adesea nevoiti sa spuna ca fac alte lucruri, pentru ca activitatea lor nu exista intr-un cadru legal.

475 vizualizari

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri