Prim-ministrul din Kosovo, Hashim Thaci, indeamna accelerarea integrarii statelor balcanice in UE si in NATO, pentru a se evita extinderea influentei Rusiei si a extremistilor islamici.

Premierul Thaci a declarat pentru Reuters ca spera la rezultate vizibile in lunile urmatoare, precum un nou regim de vize de intrare in UE pentru kosovari.

"Este momentul in care Bruxellesul ar trebui sa treaca de la retorica si cuvinte binevoitoare la masuri concrete", a declarat Thaci, dupa intalnirea de marti cu Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, la Berlin.

Kosovo, un stat sarac, fara iesire la mare si cu o populatie de 1,7 milioane de locuitori, si-a declarat independenta in 2008, dar Belgradul refuza sa o recunoasca si i-a blocat apartenenta la mai multe organizatii, precum ONU. Nici Romania nu recunoaste existenta Kosovo.

Thaci, fosul lider al unitatilor armate albaneze din timpul Razboiului din Kosovo din 1998, a spus ca izolarea Pristinei este "nedreapta", iar aderarea la UE "ar putea forta Serbia sa recunoasca realitatea".

Pe de alta parte, Bruxellesul sustine ca restrictiile privind libertatea presei, crima organizata si coruptia sunt factorii care limiteaza progresul statelor balcanice ce doresc sa se integreze in Uniune.

"Orice intarziere a procesului de integrare este periculos. Deschide drumul pentru patrunderea si influenta Rusiei in termeni politici, economici si militari. Dar deschide de asemenea drumul pentru patrunderea ISIS in regiune si pentru influentarea acesteia", a adaugat premierul kosovar.

Politia locala a arestat recent zeci de kosovari care ar fi luptat pentru grupari teroriste precum Statul Islamic in Siria si Irak. Iar potrivit lui Thaci, Pristina a arestat mai multi imami suspectati de incitare la extremism.