Autoritatile pakistaneze au facut primele arestari in masa ale parintilor care refuza sa permita vaccinarea copiilor lor impotriva poliomielitei. La Peshawar, in nord-vestul tarii, au fost retinuti 471 de oameni, acuzati ca "pun in pericol securitatea publica".

Administratia locala spune ca ei nu vor fi eliberati pana cand nu isi dau acordul scris de vaccinare a copiilor, scrie BBCNews online.

Talibanii se opun campaniilor de vaccinare impotriva poliomielitei si au agresat, in repetate randuri, personalul medical implicat in acest tip de actiuni.

Guvernul pakistanez a declarat "razboi" bolii.

"Am decis sa ne ocupam de cei care refuza, cu o mana de fier. Oricine nu accepta va fi trimis la inchisoare", un declarat un oficial de la Peshawar. Pakistanul are cel mai mare numar de cazuri de poliomielita la nivel global.

In 2014, cazurile de poliomielita din tara au fost cele mai numeroase din ultimii 14 ani, adica 306. In iunie 2014, Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a recomandat celor care calatoresc in Pakistan sa faca vaccinul pentru un preveni raspandirea bolii.

Talibanii considera ca vaccinarea antipolio este o metoda de spionaj sau o conspiratie pentru a-i steriliza pe musulmani.