Conservatorul Prokopis Pavlopoulos, deputat si fost ministru de interne, a fost ales miercuri de Parlamentul de la Atena in functia de presedinte al Greciei. In Grecia, functia de presedinte este mai mult una onorifica. Prokopis Pavlopoulos fusese propus, marti, de premierul Alexis Tsipras drept candidat al Guvernului stangii radicale la functia de presedinte.

Prokopis Pavlopoulos a fost ales presedinte cu votul a 180 dintre cei 300 de parlamentari. Alegerea sa incheie un proces electoral inceput in luna decembrie, Parlamentul esuand de 3 ori in incercarea de a alege un nou presedinte.

Conservator moderat, Prokopis Pavlopoulos (65 de ani) s-a nascut la Kalamata, in Peloponez, si si-a inceput cariera ca avocat, apoi a fost profesor de drept la Universitatea din Atena, dupa ce a facut studii in Grecia si Franta.

El a fost ales pentru prima data deputat in 1996 pe lista formatiunii Noua Democratie, principalul partid de dreapta, dupa care a detinut portofoliul administratiei si internelor in guvernul fostului premier Costas Caramanlis intre 2005 si 2009. De asemenea, el a fost purtator de cuvant al grupului parlamentar al partidului sau.

Reputatia lui Prokopis Pavlopoulos in randul dreptei a avut de suferit in 2008, cand era ministru de interne, din cauza protestelor de amploare care au urmat in Grecia dupa uciderea unui licean de 15 ani de catre un politist. Sustinatorii sai remarca insa finetea sa diplomatica, scrie France Presse.

De asemenea, Pavlopoulos a fost consilier juridic al fostului premier si apoi presedinte Constantinos Caramanlis, intre 1990 si 1995.

Nominalizarea sa pentru functia de presedinte a fost o surpriza, in contextul in care cei mai multi anticipau o nominalizare a comisarului european pentru migratie, Dimitris Avramopoulos. O astfel de miscare, noteaza Reuters, ar fi permis Syriza sa trimita la Bruxelles unul dintre propriii membri.