Niciun acord intre Grecia si zona euro asupra prelungirii programului de ajutor, anunta Atena

de Ionut Baias     HotNews.ro
Joi, 12 februarie 2015, 3:07 Actualitate | Internaţional

"Acest Eurogrup nu a condus la un acord. Prelungirea memorandumului nu a fost acceptata", a declarat aceasta sursa, potrivit careia negocierile vor continua "in vederea unui acord reciproc benefic" pentru cele doua parti asupra viitorului finantarii, reformelor si datoriei Greciei.

Reuniunea extraordinara a ministrilor de finante din zona euro a inceput in jurul orei 16.30 GMT pentru a incerca sa se apropie punctele de vedere si examina planul Atenei pentru a se finanta pe termen scurt, potrivit Agerpres

In timpul acestei reuniuni, Grecia, reprezentata de ministrul sau de finante Yanis Varoufakis, "a sustinut esecul memorandumurilor", acordurile incheiate incepand din 2010 intre Atena si troica (UE-BCE-FMI), bazate pe acordarea unui imprumut de 240 miliarde de euro in schimbul unei austeritati drastice si unei lungi liste de reforme structurale.

Acest program ce urmeaza sa se incheie la sfarsitul lunii februarie este contestat de noul guvern grec care il face responsabil de explozia somajului si saracirea populatiei, in ciuda unei anumite stabilizari a finantelor tarii si chiar daca datoria publica continua sa atinga niveluri record, aminteste AFP.

Potrivit sursei elene, Atena de asemenea "a pus in dezbatere" in timpul acestui Eurogrup "problema crizei umanitare si datoriei".

Europenii vor sa convinga Atena sa ceara prelungirea programului actual, inainte de a examina solutii pentru reducerea datoriei, care reprezinta peste 175% din PIB-ul grec. Decizia trebuie luata nu mai tarziu de 16 februarie, la o noua reuniune a zonei euro, deoarece mai multe parlamente trebuie apoi sa-si dea aprobarea.

Guvernul lui Alexis Tsipras refuza orice prelungire a programului actual si propune un plan alternativ de finantare si reforme.






















Jurnal​ din Israel

FOTOGALERIE Tel Aviv: artistic si sofisticat

Tel Aviv e un oras nou pornit de la un port vechi si are un tip de sofisticare, nearoganta, care-l face definitiv interesant. Arhitectura lui, accentele moderne, tusele europene, aspiratiile americane, muzeele, casele memoriale permit calatorilor sa traiasca in el si o experienta culturala. Spiritul relaxat al orasului si umorul generatiei tinere din Tel Aviv se traduce uneori in mici capodopere in culoare pe ziduri. Unul dintre cele mai bune, amuzante si interesante tururi e cel din cartierul florentin, cunoscut ca partea boema a orasului.

2049 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    vise, taică (Joi, 12 februarie 2015, 11:32)

    Maica Reteza [utilizator]

    "si propune un plan alternativ" - Propune? Nu, eu aș zice că mai degrabă visează, Țeparis nu e în poziție să propună nimic.
    Propunerile lui Țeparis sunt ca mesajele pe Tweeter, scrii acolo în speranța că citește cineva, vorbe în vânt.
  • +3 (3 voturi)    
    sloganul lui Tzeparis (Joi, 12 februarie 2015, 14:51)

    un domn [utilizator]

    Mintim / Cershim / La Munca nu dorim !!!


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri