Ucraina, Moldova si Georgia au dreptul sa-si decida suveran viitorul si prezentul, a declarat miercuri sefa diplomatiei europene, Federica Mogherini, intr-un interviu acordat AFP in care afirma ca summitul de la Minsk reprezinta un "punct de cotitura" in conflictul din estul ucrainean si o sansa pentru Rusia de a deveni "un actor responsabil".

Federica Mogherini, sefa diplomatiei UEFoto: Ministerul de Externe al Italiei

"Trebuie sa fie clar ca apartine Ucrainei, Moldovei si Georgiei sa-si decida suveran viitorul si prezentul", a spus aceasta, in conditiile in care cele trei tari au semnat acorduri de asociere cu UE. "Nu se pune problema de a construi un nou zid, de a vrea sa cream spatii intre Rusia si noi".

In acest interviu, Federica Mogherini a cerut UE sa "inceteze sa fie timorata" pentru a deveni "un actor decisiv pe scena internationala".

"Minsk va fi un punct de cotitura, pentru bine sau pentru rau. Daca un acord este gasit, nu vom ajunge la capatul dificultatilor. Dar daca finalul intalnirii este negativ, atunci toate optiunile, toate dezvoltarile pe care cineva si le poate imagina sunt posibile si unele dintre aceste perspective sunt ingrijoratoare".

Acesta a refuzat sa comenteze suplimentar consecintele unui esec, inaintea debutului reuniunii dintre presedintii ucrainean Petro Poroshenko, rus Vladimir Putin, francez Francois Hollande si a cancelarului german Angela Merkel.

"In aceasta seara, o sansa este oferita Rusiei pentru a se arata un actor responsabil exercitandu-si intreaga influenta asupra separatistilor pentru a gasi o solutie la aceasta criza, pentru a restabili pacea si a respecta regulile internationale care au fost incalcate", a apreciat Mogherini.

"Rusia trebuie sa inceteze sa considere relatia sa cu UE ca o confruntare (...) Uniunea Europeana nu este un proiect conceput impotriva cuiva, oricine ar fi", a subliniat ea.

Federica Mogherini a insistat asupra "unitatii" afisate de UE de la inceputul acestei crize. "Ar fi naiv sa spui ca toti gandim la fel. Ajungem la reuniuni cu idei diferite, cu obiective diferite iar acest lucru este un avantaj pentru a angaja dezbaterile. Important este rezultatul reuniunii. Prea putin conteaza declaratiile facute la sosire daca, la final, am gasit o intelegere", a spus ea.

"Putin este surprins de unitatea noastra si va garantez ca o vom pastra", a subliniat sefa diplomatiei europene.

In opinia sa, UE are "toate elementele pentru a fi o super-putere, un actor decisiv pe scena internationala". "Trebuie doar sa decida sa o utilizeze deplin, sa creada in capacitatile sale si sa inceteze sa fie timorata. Nu trebuie sa cerem permisiunea pentru a actiona".